Prima pagină » Actualitate » Tentativă de jaf eșuată la o primărie din Dâmbovița. Autorul, la un pas de moarte

Tentativă de jaf eșuată la o primărie din Dâmbovița. Autorul, la un pas de moarte

Încercare eșuată de pătrundere prin efracție într-o primărie din Dâmbovița, iar individul care a spart geamul pentru a intra în clădire, în timpul nopții, s-a rănit atât de tare, încât a fost la un pas să-și piardă viața.

Primăria dâmbovițeană este dotată cu sistem de supraveghere, iar individul a fost surprins chiar în timpul acțiunii.

Scenele s-au petrecut în comuna dâmbovițeană Glodeni. Bărbatul a spart geamul de la ușa de la intrare și apoi a încercat să pătrundă în interior, numai că s-a rănit și, astfel, și-a provocat o hemoragie puternică. Pentru ca totul să capete și unele accente ironice, banii pe care bărbatul ar fi dorit să îi fure nici nu se aflau în primărie.

”Noaptea trecută, un individ certat cu educația și legea a încercat să intre în sediul primăriei spărgând geamul cu pumnul la ușa de la intrare. Banii nu se țin în primărie, ei sunt depuși zilnic la Trezoreria Pucioasa, iar primăria este dotată cu camere de supraveghere și sistem de alarmare”, au precizat reprezentanții primăriei Glodeni.

Jaf eșuat la Primăria Glodeni din județul Dâmbovița

”Intervenția SMURD i-a salvat viața!”

La fața locului au intervenit atât polițiștii, cât și echipajul medical solicitat pentru a-i acorda ajutor bărbatului.

Datorită acestora, individul care dorise să transpună în realitate un jaf ”ca-n filme” a ajuns, de urgență, la spital, iar medicii – chiar dacă pierduse mult sânge – au reușit să îi salveze viața.

”A fost la un pas să-și piardă viața din cauza pierderii excesive de sânge. Intervenția SMURD și transportarea individului la Spitalul Județean Dâmbovița i-au salvat viața”, au mai precizat reprezentanții primăriei.


Citește și:

Nicolae Ciucă a primit, la mănăstirea Voroneț, Ordinul ”Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă DISTINCȚIE a eparhiei

Reuniunea de la Jeddah | Consilierul lui Zelenski: ”Premisele pentru o nouă ARHITECTURĂ politică mondială” / Rusia nu a fost invitată

ANALIZĂ | Jurnalistul Andrei Pertsev, despre ”Putinismul de etapă târzie”: ”IDEOLOGIA FALSĂ a Kremlinului și mașina de propagandă a lui Putin”

VIDEO | Marcel Ciolacu, după ce a vizitat un magazin: OUG privind limitarea adaosurilor comerciale la produsele de bază începe să-și producă efectele

Ministrul Sănătății, despre reorganizarea CNAS: ”O situaţie concurenţială poate duce la îmbunătăţirea serviciilor”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei