EXCLUSIV VIDEO | Fost ministru de Externe: ”Rusia e un actor geopolitic desăvârșit în arta falsului, a mistificării. Dincolo de scenografie, e un carnaval ideologic în care ortodoxia joacă rol de vitrină a regimului”

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a pornit simultan, în urmă cu un an, toate deșteptătoarele Occidentului, a trezit lumea din letargie și a obligat la un proces rapid de reflecție și de reconfigurare a unor politici. Invazia rusă în Ucraina a fost momentul în care s-a văzut clar că ”dacă nu ai o armată performantă și nu stai de mână cu americanii, te cotropesc rușii”, spune scriitorul și diplomatul Teodor Baconschi, fost ministru de Externe, într-un interviu pentru Gândul. 

Fostul ministru de Externe consideră că Rusia lui Putin este un actor geopolitic desăvârșit în arta falsului și a mistificării, lăsând Occidentul să creadă, înainte de război, că poate intra în concertul națiunilor civilizate.

În opinia lui Teodor Baconschi, unii membri ai leadership-ului european din ultimii 20 de ani sunt responsabili pentru că l-au cultivat în mod interesat pe Vladimir Putin și i-au construit un soclu de legitimitate internațională, alimentându-i ambițiile expansioniste care se manifestă azi sângeros în Ucraina.

Ca specialist în antropologia religiilor, Teodor Baconschi consideră că Rusia de azi reprezintă un deșert spiritual, lipsită fiind de o mare teologie pe care o avea înainte de revoluția bolșevică, suferind de absența unei vieți monahale autentice.

Teodor Baconschi apreciază că Biserica Ortodoxă Rusă se află într-o mare culpă morală, pentru că permite un război fratricid inter-slav și inter-ortodox, acceptând să joace rolul de vitrină a regimului Putin.

În contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, în peisajul editorial din România a apărut cartea semnată de scriitorul și diplomatul Teodor Baconschi, în dialog cu Alexandru Gussi, intitulată ”Dificila regăsire a virtuții”. Cartea are un subtitlu circumscris conflictului care durează de 12 luni la frontierele de est ale României: ”Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean și sfârșitul imperiului rus”.

Cu ocazia publicării acestei cărți, Teodor Baconschi a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gândul. Printre subiectele abordate s-au numărat reflecțiile sale despre crimele de război comise de regimul Putin în Ucraina, o analiză istorică a imperialismului rus, rolul nefast jucat de Biserica Ortodoxă Rusă în susținerea unui proiect politic autoritar și inuman instaurat de actualul lider de la Kremlin, precum și despre complicitățile interesate ale unor lideri europeni cu acesta.

Bogdan Rădulescu: Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și cu apariția Federației Ruse, condusă din anul 2000 de Vladimir Putin, Occidentul a crezut în mod naiv că vechile tensiuni ale Războiului Rece vor dispărea, că Rusia va parcurge un drum dificil, dar ireversibil, spre o democrație care va respecta drepturile omului și regulile dreptului internațional. De ce s-a înșelat Occidentul asupra intențiilor reale ale regimului Putin și de ce l-au considerat un lider frecventabil?

Teodor Baconschi: Occidentul a invitat Rusia în Consiliul NATO-Rusia, în Consiliul UE-Rusia, în G8. Occidentul a făcut toate eforturile pentru a evita anarhia și dezmembrarea Rusiei și, apoi, pentru a ține sub un control rațional arsenalul nuclear. Occidentul este cel care transferat tehnologie și a făcut investiții, crezând că Rusia va intra în concertul națiunilor civilizate, ca un fel de complement al spațiului euro-atlantic, un complement necesar, pentru că avem de partea cealaltă rivalitatea cu China. Ei bine, Putin cel puțin, dar și establishment-ul din Kremlin au mers pe o altă linie. Au alimentat în propaganda lor internă o mentalitatea rusocentrică, mesianică, antioccidentală.

Rusia este un actor geopolitic desăvârșit în arta falsului și a mistificării, a potemkiniadei, a butaforiei. Odată în plus, ea a permis la Moscova supraviețuirea elitei KGB-iste, a celei comuniste, prin eliminarea marxism-leninismului și înlocuirea lui cu acest ortodoxism, cu un mesianism panslavist care uzurpă ideea ortodoxă, o combină cu ideea imperială rusă, atribuind Rusiei o vocație universală.

E vorba de teologia politică rusă a celor Trei Rome: prima Romă eretică a Imperiului Roman propriu-zis, a doua Romă a fost Imperiul Bizantin cucerit de otomani, a Treia Romă este Moscova, iar a Patra Romă nu va mai fi.  În această translatio imperii (mutare succesivă a misiunii imperiale), citită prin sintaxa propagandei ruse, Moscova are bineînțeles misiunea și vocația de a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ și de a o extinde cât de mult se poate. De aici și bancurile cu Rusia care se învecinează cu cine vrea ea. De fapt, se învecinează cu cine o lasă să se învecineze.

Pentru Occident, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, început în februarie 2022, e un wake up call. Au sunat ceasurile și simultan, pe 24 februarie, la ora 06:00 dimineața, toate deșteptătoarele. Bineînțeles că lumea s-a trezit din acea letargie sibarită, super-dejunurile de la Bruxelles, vinurile bune, atmosfera că totul e în regulă.

S-a produs un proces rapid de reflecție, de reconfigurare a unor politici și s-a văzut clar că dacă nu ai o armată performantă și nu stai de mână cu americanii, te cotropesc rușii ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Una din consecințele pozitive ale războiului din Ucraina este și aceea că a grăbit o formă de solidaritate regională între multe din statele foste comuniste care s-au simțit și ele amenințate de aventura militară criminală a Rusiei. A declanșat conflictul ruso-ucrainean o nouă reconfigurare geopolitică a regiunii?

Ucraina ne-a arătat că statele din Intermarium, cele două de pe flancul estic al NATO, reprezintă Europa Centrală în sens extins și inima strategică a alianței euro-americane. Sunt, deci, tot felul de consecințe în desfășurare în urma acestei invazii pe scară largă a Rusiei asupra Ucrainei și le-am putut cu toții nota în acest an care ne-a obligat să stăm cu ochii pe Ucraina, să ne temem pentru ceea ce am acumulat, să vedem cât de rezilienți suntem, cum se spune.

Printre aceste consecințe este vorba și de reinventarea morală a Occidentului, subiect despre care vorbesc în cartea mea scrisă în colaborare cu Alexandru Gussi, adică despre o mea culpa pe care și-o face Occidentul la ora actuală, dar nu în sensul deconstrucției post-coloniale și a  wokism-ului (ideologie de extremă stângi care condamnă Occidentul pentru presupuse inegalități sociale). Este vorba de o mea culpa legată de complicitatea lui pragmatică, cinică, cu Putin pentru a obține gaz ieftin importat din Rusia.

Este din ce în ce mai limpede că leadership-ul european din ultimii 20 de ani, de când Putin se află la putere, i-a cântat în strună, i-a construit un soclu de legitimitate internațională și i-a permis acumularea unor ambiții care astăzi se descarcă sângeros în Ucraina.

Asta e o ironie tragică a istoriei care ne arată că, sub un șoc masiv, toate aceste complezențe se spulberă, iar o nouă luciditate strategică devine de rigoare. Eu, ca pro-occidental, mă bucur că Occidentul, care se fleșcăise sub declarațiile letale, chiar dacă doar retorice ale unor lideri occidentali, nu a ajuns așa cum unii erau gata să îi semneze certificatul de deces. Macron vorbea la un moment dat despre ”moartea cerebrală a NATO”. Trump însuși spunea că Alianța Nord-Atlantică este o organizație depășită, ”obsolete” spunea el. Dacă luai doar aceste două declarații, mai că îți venea să crezi că nu mai exista nicio raison d’être (fr. scop, rațiune de a exista) a NATO și a Uniunii Europene.

Toate acestea i-au dat apă la moară lui Putin. El a simțit toate aceste lucruri și le-a luat drept simptome terminale. Și-a zis că, în absența vechiului Pact de la Varșovia, NATO nu își mai poate găsi o rațiune de a fi, iar UE este un club de state care nu au o armată comună și care depind de gazul rusesc, un club de state care nu prea se înțeleg între ele. Deci, Putin și-a zis că este momentul să bată cu pumnul în masă. Toate aceste calcule ale sale s-au dovedit a fi greșite.

Am văzut în imaginile difuzate de mass-media internaționale oficialitățile religioase ruse, în frunte cu Patriarhul Chiril I al Moscovei și al întregii Rusii, dând o justificare teologică războiului de agresiune a lui Vladimir Putin asupra fraților ortodocși din Ucraina, îndemnând soldații ruși să invadeze teritoriul unui stat suveran, binecuvântând armamentul din dotare și rachetele care ucid populația ucraineană nevinovată. Țin oare toate acestea de o ”iubire creștină” fabricată în laboratoarele serviciilor secrete rusești și de o ”ortodoxie” militarizată și belicoasă a rușilor? 

Biserica Ortodoxă Rusă, scoasă din catacombe după căderea comunismului, a fost pusă în vitrină ca o anexă a statului rus și, de la Patriarh până la clerul de mir, într-o Rusie de altfel radical secularizată, au fost băgați în priză ca să cânte în orchestra Kremlinului. Or, acest lucru presupune o sfidare a patrimoniului de martiriu al Bisericii Ortodoxe Ruse sub Stalin, pe de o parte, și, pe de alta, o nouă alterare politicianistă a ortodoxiei prin transformarea ei în ortodoxism, adică un etno-filetism (naționalism religios care subordonează ideea universală creștină particularismului etnic), care nu face altceva decât să permită bunăoară aberația unui război fratricid inter-slav și inter-ortodox.

În plus, sunt de notorietate bogăția obscenă și prea puțin monahală a Patriarhului Chiril I, vechile sale legături cu KGB-ul. Am putea foarte ușor să cădem în capcana acestei butaforii religioase rusești, ortodoxiste, dar, dacă te uiți pe sondajele de opinie de sociologie religioasă, îți dai seama că Ucraina este mult mai creștin practicantă decât Rusia. În Ucraina sunt mai mulți credincioși care merg sistematic la biserică decât în Rusia.

Sigur, rușii au refăcut Catedrala Mântuitorului din Moscova, dinamitată de Stalin în anii ’30. Au făcut o catedrală a forțelor armate unde urma să apară chipul lui Stalin zugrăvit printre sfinți. Au poleit din nou cu aur toate cupolele în formă de ceapă ale diverselor biserici din Novgorod.

Dar, dincolo de această gesticulație exterioară, de această scenografie, Rusia e un deșert spiritual. Nu mai are o mare teologie, nu mai are o viață monahală vibrantă, nu mai are o spiritualitate asumată. Deci, acolo e vorba de un carnaval ideologic în care ortodoxia joacă acest rol de vitrină a regimului.

Trebuie să ne dezvrăjim, să fim lucizi și să vedem cum stau lucrurile. Cu toată tristețea, pentru contribuția Rusiei la dezbinarea lumii ortodoxe, trebuie să izolăm Biserica Rusă.

Gestul exemplar al compatrioților noștri în ajutorul acordat refugiaților ucraineni a fost apreciat de cancelariile lumii civilizate. Ce mesaj aveți către ei?

Eu vreau să le mulțumesc românilor care i-au ajutat pe refugiații ucraineni, fără să le spună cineva, și care, în felul acesta, au demonstrat că suntem europeni, creștini și umani, că avem un simț moral nealterat și că există o bază umană pentru ca România să rămână un stat în care face bine să trăiești.

Teodor Baconschi a obținut diploma de studii aprofundate (DEA) în anul 1991, Universitatea Paris IV Sorbonne. Și-a luat  doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la aceeași universitate, în anul 1994, avându-l ca îndrumător pe profesorul Michel Meslin.

În perioada 1997-2001, a fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, fiind în același timp acreditat pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta. A contribuit la organizarea vizitei Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită a unui Suveran Pontif pe teritoriul unei țări majoritar ortodoxe.

În perioada noiembrie 2002–ianuarie 2005, a deținut funcția de ambasador al României în Portugalia. Între decembrie 2009 și ianuarie 2012 a îndeplinit mandatul de ministru al Afacerilor Externe. În  anul 2010, a lansat Fundația Creștin-Democrată.

Printre cărțile publicate amintim: ”Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană” (1996; cu o prefață de Andrei Pleșu); ”Puterea Schismei. Un portret al creștinismului european” (2001); ”Roma Caput Mundi. Un ghid subiectiv al Cetății Eterne” (2001), împreună cu Horia Bernea, obținând Premiul Asociației Editorilor din România pentru cea mai frumoasă carte de artă; ”Creștinism și democrație” (2011); ”Facebook. Fabrica de narcisism” (2015); ”Anatomia ratării – Tipuri și tare din România postcomunistă” (2016); ”Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor” (2017), ”Averea bunei educații” (2019).

A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România).

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Un an de război în Ucraina. Un fost șef în SRI explică greșelile făcute de Putin și analizează tentativa de lovitură de stat a Rusiei în Moldova. ”Mercenari Wagner deghizați în suporteri de fotbal care să devasteze orașul, să ocupe Guvernul, Președinția”

EXCLUSIV | Un an de război în Ucraina. Teroare, cruzime și disperare în 365 de zile care au resetat lumea. Fost comandant NATO: ”Este exclusă o negociere de pace, au scopuri antagonice”

EXCLUSIV | Radiografia unui an de război în Ucraina. Analist: ”Rusia nu mai este o mare putere, dar poate cauza distrugeri. Nu vor fi negocieri Putin-Zelenski, să ne dorim o întâlnire cu urmașul lui Putin”

INTERVIU EXCLUSIV | Bill Browder, inamicul public numărul 1 al lui Putin: ”Războiul lui din Ucraina este unul de distragere a atenției, să nu vadă rușii sărăciți cât a devalizat bugetul”