Termocentrala Mintia din Hunedoara a fost scoasă la vânzare. Prețul fabulos de la care pornește licitația
Termocentrala Mintia din Hunedoara a fost scoasă la vânzare. Licitația va avea loc în data de 15 iulie 2022 la sediul CEH SA din Petroșani, iar prețul este pornire depășește 91 de milioane de euro.
Au fost finalizate procedurile legale ale licitației publice organizată pentru vânzarea în bloc a Termocentralei Mintia, anunță Prefectura Hunedoara.
Printre condițiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026, scrie Mediafax.
Într-un comunicat transmis de „Expert Insolvență” SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, se precizează că prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15 iulie 2022 la sediul CEH SA din Petroșani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.
Ce se întâmplă dacă nu câștigă nimeni licitația
În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29.07.2022, apoi în 12.08.2022 și ulterior în 26.08.2022, în aceleași condiții de preț și locație.
Condițiile de valorificare ale termocentralei au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul ședinței convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.