Termoenergetica: Aproximativ 80% din totalul centralelor din București, încărcate pentru furnizarea căldurii
Termoenergetica anunță că marți, în aproximativ 80 la sută din totalul centralelor din București sunt încărcate instalațiile pentru furnizarea căldurii.
„Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunță că marți, în aproximativ 80 la sută din totalul punctelor, modulelor și centralelor termice (1027) au fost încărcate instalațiile pentru furnizarea căldurii.
Pentru restul de 20 de procente, instalațiile nu s-au încărcat încă, deoarece asociațiile de proprietari au anunțat că momentan nu doresc furnizarea căldurii sau mai sunt în defășurare lucrări la rețeaua secundară”, se arată într-un comunicat transmis, marți, de Termoenergetica.
Porivit sursei citate, asociaţiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalaţiile interioare proprii sunt în stare de funcţionare.
„Este necesară deschiderea circuitului de încălzire din subsolurile blocurilor”
„Reamintim asociațiilor de proprietari că este necesară deschiderea circuitului de încălzire din subsolurile blocurilor și realizarea aerisirii coloanelor, astfel încât agentul termic să parcurgă întrega instalație de încălzire. De asemenea, asociaţiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente”, transmit cei de la Termoenergetica.
Vest Energo și Grivița nu funcționează
Sursa citată mai arată că două CET-uri importante nu funcționează în prezent.
„Precizăm că după începerea probelor la cald, având în vedere evoluția în scădere a temperaturilor, compania a continuat furnizarea agentului termic pentru încălzire, cu precădere în timpul nopții. Este important de subliniat că în prezent, centralele de termoficare Vest Energo și Grivița nu funcționează și de aceea, până la realizarea echilibrului hidraulic al întregului sistem de termoficare, pot exista sincope în procesul de furnizare a agentului termic”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, furnizarea căldurii către spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru a început de mai bine de o săptămână.