Bolid de 50.000 de euro FURAT din Germania, descoperit la granița dintre România și Republica Moldova / Șoferul spune că a împrumutat mașina
O mașină de lux, marca Tesla, furată din Germania, a fost descoperită de polițiștii de frontieră, la granița dintre România și Republica Moldova.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Tesla, identificat în trafic, în urma unei acțiuni punctuale, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania în aceeași zi”, conform unui comunicat al Poliției de Frontieră.
Șoferul a declarat că a împrumutat autoturismul de la proprietar
„În data de 02 aprilie a.c, pentru valorificarea unei informații deținute, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au organizat și desfășurat o acțiune punctuală pe linia traficului internațional cu autoturisme furate, în zona de responsabilitate.
În cadrul acțiunii, a fost observat în trafic, pe raza municipiului Huși, un autoturism marca Tesla, cu număr de înmatriculare specific Germaniei. În urma cooperării cu colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni, polițiștii de frontieră au reușit interceptarea mijlocului de transport. Pe timpul cercetărilor efectuate, colegii noștri au constatat că autoturismul, an fabricație 2022, figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, în aceeași zi.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la proprietar, patronul firmei la care lucrează, în Germania, care l-a achiziționat în leasing. Acesta a mai menționat faptul că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării și definitivării cercetărilor”, a mai transmis Poliția de Frontieră.