Regizorul Cristian Radu Nema, cel care a lucrat la filmul „Phoenix. Povestea”, alături de Nicu Covaci, a destăinuit, pentru Gândul, care este „ștafeta” pe care legendarul fondator al trupei Phoenix și-a dorit să o predea muzicienilor.
El a vorbit despre uriașa moștenire culturală pe care a lăsat-o în urma sa Nicu Covaci care, alături de trupa sa, a făcut o muncă uriașă de cercetare și documentare pentru reinterpreta etno-rock cele mai rare și mai puternice arhetipuri ale spațiului românesc.
Trupa care a renăscut de atâtea ori din propria cenușă este un fenomen și, ca orice fenomen- nu are început și sfârșit, afirmă regizorul Cristian Radu Nema. Phoenix e o moștenire culturală, e ceva ce aparține culturii, identității românilor, adaugă el.
Însă ce este mai important, că ștafeta asta, moștenirea asta lăsată în urmă de Phoenix, e o datorie pe care o avem. Nicu Covaci a zis – duceți mai departe ce am început noi – regizorul Cristian Radu Nema
„Publicul nu va realiza, nu a realizat cât de mare este Nicu Covaci. De fapt, pot să-l pun în aceeași linie cu Mihai Eminescu sau cu Ciprian Porumbescu. El ne-a dat nouă, românilor, o identitate. În infinita sa mărinimie – Covaci a zis mereu că o bucurie împărtășită e o bucurie înmulțită – acest turneu de doi ani (n.r. este vorba despre turneul în peste 25 de oraşe din ţară şi în cinci capitale din Europa al filmului „Phoenix – Povestea”) a fost ceva titanic. Și el a fost mai în forță decât mine în acest turneu. A îmbrățișat fiecare om care a venit să îi strângă mâna. A fost un parcurs fenomenal, s-a văzut cu toți cei care au vrut să îl cunoască în persoană. Pentru că cei de pe ecran erau în sală, iar la lansare au fost toți membrii trupei din toate generațiile. Oamenii au încremenit când Moni Bordeianu a aruncat cârjele și a preluat microfonul, aripile acelea le-a primit la propriu.
Însă ce este mai important, că ștafeta asta, moștenirea asta lăsată în urmă de Phoenix, e o datorie pe care o avem. Nicu Covaci a zis – duceți mai departe ce am început noi. Pentru că Phoenix e o moștenire culturală, e ceva ce aparține culturii, identității românilor . Despre Phoenix nu se poate vorbi la trecut sau prezent ci doar la viitor.
Și revin la versurile lui Eminescu: Dar din cenușă reînvie iară/ Minune scump-a lumii acesteia/ El moare azi,în formă-i,dar ideea/ Chiar și de vrea nu poate să mai moară.
Nicu Covaci nu poate să mai moară.
Nicu spunea – dacă eu mor voi trebuie să duceți mai departe ce am început. Este vorba despre un fenomen. Un fenomen nu are un început și un final. Un fenomen are o continuitate. Am ascultat piesele crude care s-au transformat în Cantafabule sau Mugur de fluier, iar acele piese, acea muncă este un izvor de la care se pot alimenta și muzicienii contemporani”, a declarat pentru Gândul Cristian Nema.
Nicu Covaci și regizorul Cristian Radu Nema au prezentat cu doi ani în urmă, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gândul pe care îl puteți citi aici detalii despre filmul documentar la care au lucrat împreună, „Phoenix. Povestea”, despre istoria legendarei trupe românești. “Phoenix. Povestea” este un film despre suprema credință și sacrificiu, pasiune dusă la extrem, tumult, iubire, un film visat, programat mental timp de cinci ani de regizorul-speranță al tinerei generații din cinematografie, Cristian Radu Nema.
Nicolae Covaci s-a născut pe 19 aprilie 1947, la Timișoara, fiind fiul unei croitorese din Basarabia și al unui bănățean care a fost deținut politic la primul Canal Dunăre-Marea Neagră. El a fost compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român. A luat de mic copil lecții de pian, acordeon și limbă franceză, engleză și germană. A cântat la muzicuță și la chitară. A fost un iubitor al atletismului, canotajului, boxului, înotului și al motocicletelor.
A înființat trupa Phoenix în anul 1962. În 1976, a părăsit România și s-a stabilit în Țările de Jos, urmând să se mute în Germanuia și în Spania.
Formația de hard rock a fost înființată în 1961 și și-a făcut debutul în 1962, experimentând un nou gen muzical inspirat după succesul formațiilor britanice, ca The Beattles și The Rolling Stones. Prima compoziție a fost piesa „Știu că mă iubești și tu” în 1964.
Din 1970 până în 1971, a urmat perioada blues, cunoscută și ca „Țiganianda” după plecarea solistului Moni Bordeianu în SUA. Trupa a fost interzisă pe plan local de către regimul comunist timp de un an. S-a retras și Claudiu Rotaru și mai rămăseseră Nicu Covaci, Dorel Vintilă Zaharia, Béla Kamocsa și Günther Reininger.
Formația a avut succes după spectacolele de sâmbătă seară, la clubul PM6 din Timișoara, organizând și concerte de binefacere pentru victimele inundațiilor din 1970. Anii 1971 și 1977 sunt marcați ca Perioada etno-rock în istoria formației. Nicu Covaci a părăsit țara în 1976, iar știrea sosirii sale și a membrilor formației în Germania Federaă s-a transmis și la Radio Europa Liberă.
Trupa a compus piese de rezistență: „Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy Story”, „Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur”. Ulterior, Kappl, Krauser și Lipan au părăsit Phoenix pentru a forma o nouă trupă, Madhouse, lansând un disc în 1979.
În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formație, pune bazele unei opere rock, intitulată Empire of Vampires, și a lansat piesa „Running”, prin care puncta motivațiile psihologice pe care le-a avut Vlad Țepeș în acțiunile sale. În 1981, Covaci i-a cooptat pe Neumann, Lipan și pe basistul englez Tom Buggie, creând formația Transsylvania Phoenix.
În 1990, trupa Phoenix a revenit în România și s-a relansat printr-un concert la București. La sfârșitul anului 2005, trupa a lansat albumul „Baba Novak”, iar în 2014, albumul numit „Vino, Țepeș!”.