Teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, reanalizată de Universitatea Babeș-Bolyai, cu experți internaționali. Rectorul Daniel David: „Vor fi analizate noile suspiciuni”. Ce reguli stabilea UBB în 2016 pentru verificarea preluărilor neautorizate
Teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, va fi reanalizată de Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat rectorul Daniel David, pentru Gândul. Decizia vine după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat o analiză în care scrie că ministrul Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teză, nu doar 2,95%, cum arăta UBB, la prima analiză. Regulile stabilite de UBB din 2016 arată că într-o teză de doctorat nu ar trebui să fie depășit un prag de alertă de 30% la preluări neautorizate, iar conducătorul tezei lui Lucian Bode confirma, într-un document, că lucrarea ministrului are un coeficient de similitudine de 18%, dar ”nu conține preluări neautorizate”.
„Așa cum am spus în rezoluția Comisiei de Etică, analiza cazului a rămas deschisă, urmând ca, dacă apar noi suspiciuni, Comisia de Etică să se autosesizeze. Apărând noi suspiciuni, Comisia de Etică s-a autosesizat și va analiza aceste suspiciuni”, a explicat rectorul Universității Babeș-Bolyai, pentru Gândul, de ce s-a decis reanalizarea tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode.
Universitatea Babeș-Bolyai a precizat, într-un comunicat, că reanalizarea tezei de doctorat a lui Lucian Bode va fi făcută în urma autosesizării, după ”noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul”.
”Așa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaționale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații, după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație”, potrivit UBB.
Reanalizarea tezei de doctorat a lui Lucian Bode va fi făcută și cu experți internaționali independenți, a anunțat UBB.
”Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, a precizat Universitatea Babeș-Bolyai.
După prima analiză a tezei de doctorat a lui Lucian Bode, Comisia de etică a UBB anunța că s-au constatat “o serie de abateri de la bunele norme de publicare” și că problemele de tip plagiat reprezentau “aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei.”
Emilia Șercan: „Bode a plagiat nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puțin 18,5%”
Decizia Universității Babeș-Bolyai vine după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat rezultatele unei noi analize pe care a făcut-o tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, după concluziile UBB la prima analiză a lucrării.
„În urma analizării întregii lucrări, am descoperit text plagiat în nu mai puțin de 65 dintre cele 194 pagini ale tezei, reprezentând 10.139 cuvinte, ceea ce ridică procentul de conținut plagiat la 18,5%”, a scris Emilia Șercan.
Jurnalista susține că ministrul de Interne, care și-a susținut teza în 2018 – la doi ani după ce verificarea lucrărilor doctorale cu softul a devenit obligatorie prin lege – ”a folosit o combinație de tehnici de camuflare a plagiatului menită să fenteze acest nou filtru de prevenție a fraudei”.
”Probele prezentate în această investigație demonstrează că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din textul tezei doctorale; în plus, am identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate”, arată Emilia Șercan.
Jurnalista face referire și la ”unda verde” pe care a dat-o tezei lui Lucian Bode îndrumătorul de doctorat Adrian Ivan, rectorul-comandant al Academiei SRI, deși analiza cu softul arătase un grad mare de similitudine.
Ce reguli a stabilit UBB în 2016 pentru verificarea preluărilor neautorizate în teze de doctorat
În Hotărârea Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat a Universității Babeș- Bolyai din 2016 se arată că, într-o teză de doctorat, coordonatorul trebuie să analizeze raportul de similitudine privind preluări neautorizate și să urmărească să nu fie depășit un prag de alertă de 30%.
Conducătorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode: ”Coeficient de similitudine 18%. Teza nu conține preluări neautorizate”
În 2018, conducătorul de doctorat al ministrului Lucian Bode, Adrian Liviu Ivan arăta, în Rezoluția cu privire la Raportul de similitudine că teza de doctorat care urma să fie prezentată public ”nu conține preluări neautorizate”.
Profesorul universitar menționa că din evaluarea Raportului de similitudine a tezei de doctorat a lui Lucian Bode rezultă un coeficient de 18%, dar care nu împiedica admiterea pentru susținerea publică.
Lucian Bode, după prima decizie a Comisiei UBB: „Teza mea de doctorat este în regulă”
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, spunea, la începutul lunii noiembrie, după prima evaluare a Universităţii „Babeş-Bolyai” asupra tezei sale de doctorat, că „totul este în regulă”, iar titlul de doctor acordat în 2019 „este menţinut”.
„Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei.
În urma verificărilor, Comisia de etică a UBB mi-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puţin de 7 pagini (2,95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei. În niciun moment nu mi-am însuşit ideile altora şi nici nu am dat impresia că-mi aparţin”, a scris ministrul Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.