„The Gentlemen”, un nou serial de Guy Ritchie, va fi lansat pe Netflix în 7 martie, potrivit News.ro. Este format din opt episoade și îl are ca protagonist pe actorul nominalizat la Emmy, Theo James.
Serialul este plasat în lumea filmului „The Gentlemen”, cu o distribuţie cu totul nouă, combinând actori de la Hollywood şi legende britanice de film şi televiziune. Serialul vine cu o altă perspectivă în lumea criminalităţii şi cu o nouă poveste captivantă.
Theo James îl joacă pe Eddie Horniman, al doilea fiu al ducelui de Halstead şi, ca atare, nu s-a aşteptat niciodată să moştenească nimic. De aceea şi-a creat el însuşi drumul în viaţă, excelând la Sandhurst şi obţinând gradul de căpitan în armata britanică.
Dar când tatăl său moare brusc, stipulând în testament că titlul său şi cei 15.000 de acri de pământ vor reveni celui de-al doilea fiu, şi nu primului născut, viaţa lui Eddie ia o turnură fundamentală.
După ce moşteneşte pe neaşteptate vastele domenii rurale ale tatălui său, află – cu stupoare – că ele sunt parte dintr-un imperiu al cannabisului. Imediat, mai multe personaje deloc prietenoase din lumea interlopă britanică îşi doresc o parte din operaţiune.
Hotărât să îşi salveze familia din ghearele acestora, Eddie încearcă să îi învingă cu propriile arme. Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, pe măsură ce se afundă în lumea criminalităţii… începe să îi cam prindă „gustul”.
În timp ce Eddie se luptă cu responsabilităţile neortodoxe care vin odată cu deţinerea acestei proprietăţi, caracterul său va fi testat mai mult ca niciodată.
Este un rol pe care nu şi l-a dorit niciodată şi care poate nu a făcut niciodată parte din el, dar treptat Eddie va fi din ce în ce mai confortabil în pielea tatălui său…