Prima pagină » Actualitate » Theo Rose, la podcast-ul lui Codin Maticiuc, despre experiența ca actriță: „Există multe asemănări între mine și personaj, există acolo niște stări pe care va trebui să le fac să fie reale” | VIDEO

Theo Rose, la podcast-ul lui Codin Maticiuc, despre experiența ca actriță: „Există multe asemănări între mine și personaj, există acolo niște stări pe care va trebui să le fac să fie reale” | VIDEO

Theo Rose și iubitul său, Anghel Damian, au fost invitații lui Codin Maticiuc în cadrul podcast-ului „La Mijloc”.

Printre altele, cei doi au vorbit despre experiența lui Theo Rose în noua sa postură, cea de actriță în serialul „Clanul” de la Pro TV.

Theo Rose spune că această experiență este una nouă pentru ea și recunoaște că nu îi e ușor să interpreteze un rol într-un serial.

„De la mine vrei să știi chestii despre actorie? De la mine ți-ai găsit? (râde)”.

Întrebată dacă ar mai dori să mai participe la astfel de proiecte în domeniul actoriei, Theo Rose a răspuns afirmativ.

„Da, da! Dar să fie chestii mișto, care să mă provoace. E un rol greu. Deși există multe asemănări între mine și personaj, există acolo niște stări pe care va trebui să le fac să fie reale. Va trebui să le găsesc în mine și eu nu știu cum o să fac chestia asta. La un moment dat râdeam cu Anghel, nu știu, erau primele zile de filmare și la un moment dat a venit la mine să îmi explice ceva ce aveam de făcut. Și îmi explica o stare, eu înțelegeam perfect ce zice și îmi explica acolo și mă uitam în gol așa și la final, după ce mi-a explicat i-am zis «da, și eu cum fac asta?». Și el a zis «ei, asta e singura întrebare care în actorie nu există». Cumva reușesc să scot chestia asta și m-a ajutat foarte mult faptul că el mi-a exemplificat de foarte multe ori cum trebuie să spun anumite replici sau care e starea pe care trebuie să o am”, a spus Theo Rose.

Cei doi actori au vorbit și despre interacțiunea pe platourile de filmare dintre Theo Rose și Denis Hanganu. „El (Anghel Damian, n. red.) ne-a pus!”, a spus Theo Rose despre scenele de sărut dintre ea și Hanganu.

Theo Rose este într-o relație cu Anghel Damian

Theo Rose, Theodora Maria Diaconu pe numele ei adevărat, născută pe 8 august 1997, are un nou iubit, actorul, regizorul și scenaristul Anghel Damian, care împlinește 31 de ani la o zi după Theo. El a avut o relație de nouă ani cu Lia Bugnar (actriță, regizoare), care este cu 22 de ani mai în vârstă decât el, potrivit jurnaliștilor Cancan.

Potrivit sursei citate, este posibil ca povestea lor să se fi înfiripat pe platourile de filmare ale serialului „Clanul“, el în calitate de regizor al serialului, ea ca actriță-cântăreață care face parte din distribuție.

Sărutul a fost surprins la primele ore ale dimineții de vineri, 29 iulie. Anghel, îmbrăcat lejer cu un maiou, pantaloni scurți și sandale, se apleacă ușor spre cei 160 de centimetri ai lui Theo Rose (față de cei 180 ai Liei Bugnar), care e îmbrăcată în pantaloni scurți oversized și încălțată cu pantofi sport cu talpa înaltă.

Vezi aici podcastul integral:

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele