Timișoara, degeaba în carantină. Numărul infectărilor cu COVID-19 a crescut, deși în ultimele 10 zile orașul a fost închis. “Oamenii ocolesc restricțiile!”
În ultimele 10 zile, municipiul Timișoara a fost închis, după ce autoritățile au decis să intre în carantină, din cauza exploziei de cazuri noi de COVID-19. Decizia pare să fi fost luată degeaba, având în vedere că numărul infectărilor, în loc să scadă, a crescut.
În prezent, municipiul Timișoara și patru comune din jur sunt, pe perioada 8-22 martie, în carantină. Unitățile de învățământ, terasele și sălile de fitness sunt închise, iar oamenii pot ieși din casă doar cu motive bine întemeiate.
Carantina este, însă, degeaba în Timișoara, pentru că infectarea cu COVID-19 a crescut la zece zile distanță de când orașul a fost închis. Pe 8 martie, se înregistra o rată de incidență de 7.49 la mia de locuitori. Acum, rata a ajuns la 8.15 la mie, iar spitalele sunt pline cu pacienți. Autoritățile caută să suplimenteze numărul de patru de la ATI.
Timișoara, degeaba în carantină. “Oamenii merg la Arad, unde spațiile sunt deschise”
“În timp ce restaurantele și sălile de fitness din Timiș sunt închise de șase luni, oamenii încearcă să ocolească restricțiile mergând în Arad, unde spațiile sunt deschise”, a declarat Alin Nica, președinte Consiliu Județean Timiș.
În acest context, Timișoara a deschis primul centru de imunizare cu program non-stop din țară. “Sunt oameni care au un job cu ture de zi, sunt oameni care au job în trei ture, sunt oameni care au job cu ture de noapte. Noi vrem ca aceştia să poată şti că oricând au timp liber, sau oricând pot dânşii, se pot programa şi veni fără nicio problemă, să se vaccineze la noi”, a declarat Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.
Flavius Cioca, director DSP Timiş: “Suntem într-o luptă contra-cronometru”
Potrivit ultimului raport, în județul Timiș s-au vaccinat anti-COVID aproape 90.000 de oameni. În depozite, sunt peste 200.000 de doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca.
“Suntem într-o luptă contra-cronometru să vaccinăm cât mai mulţi oameni şi, implicit, să salvăm cât mai multe vieţi. Acest vaccin este cel care îţi conferă imunitate, în perioada cea mai scurtă de timp, dintre vaccinurile autorizate în Uniunea Europeană”, a declarat Flavius Cioca, directorul DSP Timiş.