Tineri din Constanța, puși să măture trotuarul după ce au spart semințe și au aruncat cojile pe jos
Mai mulți tineri constănțeni au fost obligați să curețe mizeria de pe trotuar, după ce au fost prinși în timp ce spărgeau semințe și aruncau cojile pe jos.
Polițiștii constănțeni au amendat, de asemenea, și o femeie care smulgea lalelele din parc pentru a-și confecționa un buchet, scrie antena3.ro.
„Infractorii bunului-simț: hoții de lalele și spărgătorii de semințe!
Spartul semințelor se pare că a devenit un sport național. În doar trei zile, polițiștii locali au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.200 lei pentru aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public. De asemenea, toate persoanele surprinse aruncând pe jos cojile au fost puse să curețe mizeria făcută pe trotuare, în parcuri sau la locurile de joacă.
De lipsă de bun-simț a dat dovadă și o femeie care a fost surprinsă de un echipaj de poliție locală în timp ce scotea din casetele florale bulbi de lalele și a rupt mai multe lalele pentru a-și confecționa un buchet.
Persoana în cauză, depistată de polițiștii locali în zona centrală a Constanței, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1500 lei pentru distrugerea spațiului verde.
Această faptă vine la doar câteva zile după ce 4 minori au fost surprinși de agentul de pază în parcul din Tomis II în timp ce smulgeau lalele. Au lăsat sacul și au fugit la vederea paznicului, astfel că prejudiciul a fost recuperat (30 de bulbi de lalele)”, se arată pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Constanța.
Nu sunt primii „făptași” amendați de poliție
Un alt „incident” similar s-a petrecut în toamna lui 2019, când un tânăr student din Sebeș a scuipat coji de semințe pe jos, iar pentru asta a fost nevoit să plătească o amendă de 1.000 de lei.
Aceeași „modă” se constată și în Capitală, unde, în sectorul 3, edilul Robert Negoiță a publicat și câteva imagini în care se pot vedea mai mulți tineri care sunt puși de poliție să strângă cojile de semințe.