Tinerii sub 30 de ani ar putea merge în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de BREXIT. Cât timp vor putea rămâne în Regatul Unit
Comisia Europeană (CE) a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit privind libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, așa cum se întâmpla înainte de Brexit, scrie The Guardian.
„Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățeni ai UE să călătorească, să lucreze și să locuiască în Regatul Unit, cu reciprocitate pentru tinerii cetățeni britanici”, a motivat CE.
Comisia va solicita acum aprobarea liderilor statelor membre pentru a începe negocierile privind eliminarea parțială a unuia dintre cele mai controversate elemente ale Brexit-ului, posibilitatea de a locui fără viză în celelalte țări membre.
Conform acordului avut în vedere de Comisia Europeană, atât cetățenii din Uniunea Europeană (UE), cât și cei din Marea Britanie, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, ar putea rămâne până la 4 ani în țara de destinație.
Sursa foto – caracter ilustrativ: Shutterstock