Prima pagină » Actualitate » Tinmar Energy, în pragul falimentului? ”Nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile necesare consumatorilor plafonați”

Tinmar Energy, în pragul falimentului? ”Nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile necesare consumatorilor plafonați”

Tinmar Energy, în pragul falimentului? ”Nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile necesare consumatorilor plafonați”

Compania Tinmar Energy, controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, și-a anunțat clienții cu contracte de energie electrică la preț plafonat că, începând cu data de 16 septembrie 2022, va înceta furnizarea energiei electrice. Anunțul este cu atât mai surprinzător cu cât afaceristul ar deține o avere amețitoare, aproximativ un miliard de euro, și este considerat al zecelea cel mai puternic antreprenor din energia regională.

În luna august, Augustin Oancea – căruia i s-a mai spus și ”Regele Energiei” – dat o mega-petrecere pe plajă, la Mamaia, iar despre viitoarele probleme financiare care îi vor afecta pe clienții companiei Tinmar Energy nu se spunea absolut nimic.

Potrivit anunțului făcut de Tinmar Energy, compania va activa – începând cu data respectivă – doar pe piața concurențială, acolo unde clienții plătesc prețul real al energiei, cel la care vând producătorii.

Nu mai există resursele necesare pentru a achiziționa energie, au transmis reprezentanții Tinmar prin intermediul unui comunicat, astfel încât să mențină contractele cu clienții care primesc energie electrică la un preț plafonat, iar acestora li se solicită să încheie un ”contract de furnizare energie electrică cu furnizorul de ultimă instanță numit de ANRE pentru luna septembrie, respectiv Enel Furnizare”.

Vă rugăm să înțelegeți că nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile necesare consumatorilor plafonați și respectuos vă solicităm ca până cel mai târziu în data de 15.09.2022 să solicitați încheierea unui contract de furnizare energie electrică cu furnizorul de ultimă instanță numit de ANRE pentru luna septembrie, respectiv Enel Furnizare, pentru a avea asigurată energia necesară funcționării”, arată notificarea Tinmar.

Tinmar nu ar fi notificat ANRE că vrea să renunțe la clienți

Potrivit economedia.ro, însă, Tinmar nu ar fi notificat încă Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) că vrea să renunțe la clienți.

Pe de altă parte, conform unor surse ANRE, furnizorul nu are drept să denunțe contractele cu clienții, fiindcă ”este ilegal dacă nu au ajuns la termenul din contract”.

”Furnizorul nu poate denunța contractele. Le poate închide amiabil, dar furnizorul nu are drept să denunțe contractele cu clienții, este ilegal dacă nu au ajuns la termenul din contract.

Singurii care pot denunța și schimba furnizorul sunt clienții. Există însă niște termeni contractuali și furnizorul poate discuta cu clientul în ce condiții să renunțe la contract, poate să le închidă conform prevederilor contractuale parte în parte. Însă în cazul în care au denunțat unilateral contractele, o să trimitem un control. Cert este însă că consumatorii casnici nu rămân nicio secundă fără energie, sunt preluați de furnizorul de ultimă instanță”, au declarat sursele ANRE.

Reprezentanții Tinmar Energy susțin că tocmai modificările legislative din piața de energie electrică și gaze naturale pun compania în situația neplăcută de a notifica greutăți în continuarea furnizării în condițiile impuse de autorități.

Nu-și mai permite achiziția de energie, dar patronul a petrecut ”regește” la Mamaia

Tinmar Energy dorește să se rezume doar la piața concurențială a energiei, dar patronul companiei – Augustin Oancea – a petrecut ”regește” la Mamaia, în luna august, potrivit informațiilor furnizate de CANCAN.

Cu ocazia zilei sale de naștere, Augustin Oancea ar fi cheltuit sute de mii de euro pe organizarea unei mega-petreceri, chiar dacă dorește să ”pozeze” într-un miliardar discret.

Paradoxal, potrivit anunțului Tinmar Energy, există probleme financiare serioase la nivelul companiei, motiv pentru care ”clienții plafonați” ar trebuie să încheie alte contracte, cu un alt furnizor.

Augustin Oancea este implicat în nu mai puțin de 20 de companii și controlează cel mai mare trader românesc de energie, Tinmar Energy.

Potrivit Registrului Comerțului, compania care are ca obiectiv de activitate comercializarea energiei electrice și a fost fondată în urmă cu șapte ani. Tinmar Energy este compania ”mamă”, care are acționari MARTIN OIL ENERGY S.R.L., cu 78.86 la sută din acțiuni, și VICTORY EXECUTIVE S.R.L., cu 21.14 la sută din acțiuni.

  • Din prima, MARTIN OIL, Augustin Oancea are 98,72 la sută din acțiuni, iar George Alexandru Oancea, 1,28.
  • În cea de a doua, VICTORY EXECUTIVE, George Alexandru Oancea este acționar unic (100%).

Pandemia nu a fost deloc o povară pentru afaceristul Augustin Oancea, a mai notat CANCAN. Trăgând linie la finalul anului 2021, cifra de afaceri a companiei Tinmar Energy a fost de 3.568.309.044 de lei, o creștere cu 62 la sută față de anul precedent. Iar profitul, 142.806.335 de lei, aproximativ 28,5 de milioane de euro, cu 27 la sută mai mare faţă de cel din 2020.

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele