TIR răsturnat în Dunăre, între Orșova și Drobeta Turnu Severin
This browser does not support the video element.
Un autotren a căzut, în noaptea de luni spre marți, 4 iunie, în Dunăre. Incidentul a avut loc pe DN6, în zona viaductului Bahna, între Orșova și Drobneta Turnu Severin.
ISU Mehedinți anunță că scafandrii au recuperat o persoană.
Explozie puternică la impactul cu apa
Un autotren a căzut în Dunăre pe DN6, viaductul Bahna, anunță ISU Mehedinți. La fața locului au fost mobilizate detașamente de pompieri din Orșova și Drobeta Turnu Severin.
„Până în acest moment, scafandrii au recuperat o persoană”, potrivit pompierilor. Este vorba chiar de șoferul autotrenului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el, fiind constatat decesul.
Potrivit presei locale, TIR-ul, înmatriculat în județul Arad, circula dinspre Drobeta Turnu-Severin spre Orșova și a lovit un parapet, după care a căzut în Dunăre.
La impactul cu apa a avut loc și o explozie, mai precizează sursa citată.