Țiriac Auto, distribuitor autorizat Ford, susține Federația Română de Handbal

Publicat: 11 02. 2021, 11:32
Actualizat: 11 02. 2021, 11:35

Țiriac Auto, distribuitor autorizat al mărcii Ford, anunță demararea unui parteneriat de mobilitate cu Federația Română de Handbal, pentru anul în curs.

 

Showroom-ul Ford Țiriac Auto din Băneasa a găzduit momentul care marchează startul susținerii unuia dintre cele mai iubite sporturi de echipă din România: handbalul. Parteneriatul, prin care Țiriac Auto oferă Federației Române de Handbal automobile Ford, se va desfășura pe parcursul anului 2021, însă se bucură de sustinerea ambelor părți în perspectiva extinderii acestuia.

 

Cele 8 autoturisme care fac obiectul parteneriatului de mobilitate vor fi utilizate de către reprezentanții federației, care sunt implicați activ în organizarea în bune condiții a competițiilor naționale și internaționale de handbal.

Printre cei mai noi „suporteri” ai Naționalei de handbal se numără primul automobil hybrid produs în România – Ford Puma. 6 astfel de unități în varianta de echipare Titanium, cu motorizare 1.0l EcoBoost Hybrid (mHEV) 125 CP, vor purta cu mândrie tricolorul românesc. Flota este completată de două unități Ford Mondeo Titanium 2,0l 190 CP.

 

„Țiriac Auto este un susținător de tradiție al sportului din România, astfel încât pornim acum la un nou drum cu deschidere și entuziasm. Suntem mândri că avem posibilitatea de a sprijini handbalul – un sport cu un trecut senzațional, un simbol al performanței sportive românești. Dorim mult succes echipei naționale și Federației în a-și demonstra valoarea în toate competițiile, cu rezultate pe măsura efortului imens pe care îl depun, iar noi ne alăturăm galeriei de fani înflăcărați” a declarat Marius Marian, CEO Țiriac Auto.

 

La rândul său, Cristian Prichea, director general al Ford România – Compania Națională de Vânzări, a adăugat: „Suntem onorați să fim partenerii FRH. Handbalul românesc a făcut și face performanță la nivel internațional – un lucru foarte important pe care îl avem în comun. Ford investește în inovație tehnologică, pentru a le oferi clienților noștri cea mai bună experiență la volan, într-un vehicul conectat, de încredere. Sperăm că acesta este doar începutul unui parteneriat de lungă durată pentru performanța care inspiră.”

 

Alexandru Dedu, președintele FRH, a declarat în cadrul evenimentului: „Acest parteneriat vine într-un moment oportun pentru noi, ținând cont că în această perioadă handbalul poate fi organizat doar în sistem de turnee, iar reprezentanții federației trebuie să fie prezenți peste tot în teritoriu. Faptul că suntem mobili și putem ajunge cu ușurință în mai multe puncte din țară ne ajută să păstrăm o legătură strânsă inclusiv cu cele 8 centre naționale olimpice și de excelență pentru pregătirea juniorilor. În acest context dificil pentru toți, Țiriac Auto și Ford aduc un plus de siguranță celor implicați în organizarea competițiilor. Este important să subliniem că multe din mașinile de care va beneficia federația sunt produse în România, eu personal iubesc această țară și știu că doar folosind produse realizate în România putem să creștem.”

 

La evenimentul organizat în cadru foarte restrâns, în contextul necesității respectării normelor de distanțare socială, au mai participat Cristina Vărzaru, secretar general FRH, Adrian Vasile, noul selecționer al Naționalei feminine de handbal, alături de Iulian Stamate – team manager al echipei naționale masculine și Viorel Fotache – jucător de bază în Naționala României.

***

Despre Țiriac Auto:

Țiriac Auto este una dintre cele mai extinse rețele de dealeri și service auto din România, reprezentând șase dintre cele mai renumite marci auto existente pe piață: Ford, Mercedes-Benz, Jaguar, Land Rover, Mitsubishi și Hyundai. Ţiriac Auto face parte din Grupul Țiriac, care reunește peste 40 de companii private autohtone, activând în multiple sectoare precum imobiliare, auto, servicii financiare, transport aerian, servicii de pază și protecție, property management și servicii de media.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Anca Gheorghe,
Director Marketing & Comunicare Țiriac Auto

anca.gheorghe@tiriacauto.ro,
0744 484 254