Prima pagină » Actualitate » Toate magistralele feroviare din țară sunt operaționale. Anunțul CFR

Toate magistralele feroviare din țară sunt operaționale. Anunțul CFR

Toate magistralele feroviare din țară sunt operaționale. Anunțul CFR

CFR SA a anunțat duminică reluarea circulației pe toate magistralele feroviare din țară, în contextul în care, zilele trecute, traficul a fost întrerupt pe mai multe magistrale din cauza copacilor doborâți din cauza furtunilor.

Compania anunță că pe nicio secție de cale ferată nu sunt semnalate evenimente care să afecteze traficul feroviar, dar atrage atenția că în zona Câmpina se circulă în condiții speciale.

„Singurele zone de pe rețea, unde trenurile circulă în condiții speciale, sunt stația Câmpina, unde circulația este monitorizată de personalul de specialitate, din cauza apelor care au ajuns la nivelul liniei de cale ferată și intervalul de stații Răstolița – Lunca Bradului unde trenurile circulă cu locomotive Diesel.

De asemenea, precizăm faptul că, în situația în care pe anumite intervale de stații sau secții de cale ferată sunt înregistrate deranjamente la linie, la alte componente ale infrastructurii sau nu sunt îndeplinite condițiile optime de circulație, trenurile vor fi oprite temporar în stațiile adiacente zonei afectate, astfel încât personalul feroviar să poată interveni cu personal și utilaje de specialitate, pentru remedierea oricărui deranjament”, se arată în comunicatul CFR.

Trafic afectat de vremea severă

CFR SA a anunțat sâmbătă că circulația trenurilor a fost afectată pe mai multe magistrale din țară, ca urmare a situației provocate de vremea severă din ultimele zile.

Probleme au fost înregistrate în zone din raza regionalelor Timișoara, Iași, Brașov și Craiova, ca urmare a rafalelor de vânt care au doborât zeci de arbori pe calea ferată și au afectat inclusiv alimentarea cu energie electrică a liniilor de contact.

Potrivit sursei citate, angajații CFR au intervenit încă din cursul nopții de vineri spre sâmbătă pentru remedierea problemelor. Mai multe trenuri au fost oprite temporar în stațiile de pe traseu din cauza intemperiilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?