Toni Greblă, precizări despre ALEGERILE prezidențiale: „Miercuri, vom avea şi rezultatul definitiv în primul tur de scrutin”
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat joi, că este posibil ca și la alegerile prezidențiale să se repete situația de la locale și să existe o întârziere a rezultatelor finale.
Toni Greblă, președintele AEP, a explicat că rezultatele de la alegerile prezidențiale vor fi la BEC luni, după alegeri, iar probabil miercuri vom avea şi rezultatul definitiv al primului tur de scrutin.
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a discutat, după şedinţa de Guvern, despre întârzierile şi neregulile de la scrutinul din 9 iunie de la alegerile locale şi europarlamentare. Acesta a declarat că alegerile locale au un anume specific şi întotdeauna s-au terminat cu câteva luni bune. Greblă a mai adăugat că rezultatele definitive la alegerile din 2020 s-au publicat după vreo şase luni de zile, întrucât a fost o problemă pe la Moldova Nouă.
”Acum am întârziat şi noi cu publicarea rezultatului definitiv oficial al alegerilor, în principal pentru situaţia de la Costineşti, care se putea prelungi. Spre fericirea noastră nu s-a prelungit”, a subliniat Greblă.
Preşedintele AEP a mai spus că ”alegerile prezidenţiale şi parlamentare, desfăşurate separat, nu prezintă un asemenea grad de înverşunare, ca la alegerile locale, astfel încât întotdeauna până la mijlocul săptămânii care urmează după data alegerilor, rezultatele definitive vor fi şi comunicate”.
”Vreau să vă spun că, spre exemplu, pentru alegerile prezidenţiale, rezultatele vor fi la Biroul Electoral Central – luni, după alegeri. Probabil miercuri, vom avea şi rezultatul definitiv în primul tur de scrutin. Şi identic, la al doilea tur de scrutin. În mod similar se vor petrece lucrurile şi pentru alegerile parlamentare, care înseamnă două buletine de vot pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, cu relativ puţini competitori politici, mai uşor de numărat, mai uşor de rezolvat.”, a mai spus Toni Greblă.
Şeful AEP a mai arătat că ”în ţară, alegerea, alegerile se vor termina în duminica fiecărui tip de alegeri la ora 21:00, cu posibilitatea de a fi prelungit, dacă există oameni în apropierea secţiei de votare, iar în străinătate, vor fi la unele tururi de scrutin, de vineri după-amiază, sâmbătă şi duminică, la al doilea tur, numai sâmbătă şi duminică”.