Top 32 – vârsta de pensionare în țările din Europa. Pe ce loc este România

Publicat: 13 04. 2023, 16:03
Actualizat: 13 04. 2023, 16:06

Definițiile vârstei legale de pensionare variază de la o țară la alta. În Europa, există practici diferite în fiecare țară, în funcție de tipul de pensie. Pe ce loc se situează România?

Dacă în România, vârsta legală de pensionare este de este de 61 de ani și 9 luni pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, în Austria, spre exemplu, vârsta de pensionare este de 65 de ani la bărbați și 60 de ani la femei.

Iar în Turcia, dintre toate țările europene, oamenii se pensionează cel mai repede, respectiv la 52 de ani pentru bărbați și 49 pentru femei.

Astfel, țara noastră se poziționează printre țările cu o vârstă înaintată de pensionare în ceea ce privește bărbații.

Vârsta de pensionare în țările din Europa

În România, vârsta standard de pensionare pentru femei va crește treptat până la 63 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Dacă ne uităm pe clasamentul vârstei de pensionare observăm că, în ceea ce privește ieșirea din activitate a femeilor, România are una dintre cele mai scăzute vârste de pensionare.

Vârsta actuală de pensionare este de 65 de ani sau mai mult în majoritatea țărilor europene în care sunt disponibile date OCDE. Dintre statele membre ale UE, Grecia, Italia, Luxemburg și Slovenia au cele mai mici vârste actuale de pensionare, cu 62 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei, potrivit ziarulromanesc.at.

Cu excepția Turciei, vârsta minimă actuală de pensionare în Europa este de 62 de ani pentru bărbați și de 60 de ani pentru femei.