Torturați cu electroșocuri de propriul tată, atunci când făceau gălăgie. Drama a patru copii din județul Prahova
Educație prin tortură. Cam așa poate fi descrisă metoda prin care și-a crescut un bărbat din Prahova cei patru copii în vârstă de 5 ani, 6 ani, 10 ani și 12 ani. Minorii erau disciplinați cu ajutorul electroșocurilor, iar vecinii au fost martorii ororilor, auzind țipetele disperate ale micuților.
Vasile Stănescu, tatăl celor patru copii, a cumpărat din târg trei aparate electroșoc, pe care le-a folosit pentru a-i disciplina. De același tratament avea parte și mama minorilor.
El a fost dat pe mâna poliției de o vecină, care a auzit plânsetele care se auzeau din casa familiei Stănescu.
Mama copiilor, bătută cu biciul
Ajunși în fața anchetatorilor, cei patru copii au povestit teroarea la care au fost supuși de propriul lor tată. Electroșocurile erau aplicate pe picioare și pe mâini, iar, de frică, ei se ascundeau în pat, până când tatăl lor se liniștea.
Lista ororilor nu se oprește aici. Când era furios pe soția lui, individul o bătea cu biciul, dar îi aplica și ei electroșocuri.
Vasile Stănescu a mărturisit în fața anchetatorilor că și-a cumpărat trei aparate electroșoc din târg, pentru autoapărare, imediat ce a prins în curtea sa un străin care l-ar fi amenințat. A recunoscut totuși că dispozitivele respective le folosea cu precădere asupra copiilor săi atunci când făceau gălăgie, scriu jurnaliștii de la Adevărul.
Condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare
Bărbatul a fost arestat preventiv și ulterior trimis în judecată în mai 2022 pentru cinci acuzații de violență în familie. Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Ploiești.
El a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare în regim de detenție, fiind găsit vinovat pentru violență în familie, sentința dată de Judecătoria Ploiești nefiind definitivă. Pe lângă închisoare, bărbatul va trebui să plătească despăgubiri morale, copiilor săi, în valoare de 20.000 de lei, câte 5000 de lei pentru fiecare victimă.