Prima pagină » Actualitate » Toți civilii refugiați în oţelăria Azovstal au fost evacuaţi. Peste 100 de femei, copii și bătrâni se ascundeau de două luni în subsolurile uzinei

Toți civilii refugiați în oţelăria Azovstal au fost evacuaţi. Peste 100 de femei, copii și bătrâni se ascundeau de două luni în subsolurile uzinei

Toți civilii refugiați în oţelăria Azovstal au fost evacuaţi. Peste 100 de femei, copii și bătrâni se ascundeau de două luni în subsolurile uzinei

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunțat, sâmbătă, că toate femeile, copiii şi bătrânii ascunși în oţelăria Azovstal, au fost evacuaţi. Uzina respectivă este ultima redută a forţelor ucrainene, asediate de forţele ruse în oraşul-port Mariupol, din sudul Ucrainei.

„Ordinul preşedintelui a fost îndeplinit. Această parte a operaţiunii umanitare din Mariupol s-a încheiat”, a scris ea pe canalul ei de Telegram.

De altfel, autoritățile din Ucraina anunţaseră, vineri, un plan de evacuare pentru sâmbătă din Azovstal şi din alte zone din Mariupol, informează Agerpres.

Sâmbătă dimineaţă, existau indicii că în oţelărie se mai aflau peste 100 de civili, inclusiv copii, împreună cu câteva sute de soldaţi, mulţi dintre ei răniţi, scrie Adevărul.

La începutul acestei luni, alte aproximativ 100 de persoane fuseseră evacuate din combinatul Azovstal.

„Nu am văzut lumina soarelui de două luni”, spunea – atunci – o femeie salvată din uzină.


Vă recomandăm și:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani