Prima pagină » Actualitate » Touroperatorii estimează o creștere de 20% a turismului la Marea Negră, atât în România, cât și în Bulgaria, față de 2021. Cu cât au crescut prețurile

Touroperatorii estimează o creștere de 20% a turismului la Marea Negră, atât în România, cât și în Bulgaria, față de 2021. Cu cât au crescut prețurile

Touroperatorii estimează o creștere de 20% a turismului la Marea Negră, atât în România, cât și în Bulgaria, față de 2021. Cu cât au crescut prețurile

Operatorii din turism se așteaptă la o creștere de 20%, față de anul trecut, a numărului de turiști, pe ambele litoraluri, românesc și bulgăresc, de la Marea Neagră. Românii sunt dornici să își facă vacanțele la mare la vară, chiar dacă se vede o creștere cu 10-15% a prețului, dar care are reduceri semnificative de până la 50%, pentru rezervările timpurii – așa-numitele Early Booking, Pentru acestea, avansul este și de doar de 10%, după cum au explicat, vineri, reprezentanții touroperatorului lider pe acest segment.

După ce, în această perioadă a primului an pandemic, turismul începuse să dea semne de restrângere, pe fondul temerilor provocate de apariția COVID-19 în China, iar în 2021, incertitudinile legate de restricții nu au permis turiștilor decât mai aproape de startul sezonului să își facă planuri , în acest an se simte în piață o creștere exponențială a rezervărilor timpurii pentru vacanțele la Marea Neagră, pe ambele litoraluri.

Premisele pentru sezonul de vară 2022 sunt foarte pozitive

„Se vede o efervescență a rezervărilor pe segmentul Early Booking”, a explicat, Traian Bădulescu, consultant în turism, vineri, în cadrul unei conferințe organizate alături de reprezentanții touroperatorului cu cel mai mare volum al vânzărilor pe această zonă, care colaborează cu peste o mie de agenții din toată țara.

Turiștii și touroperatorii speră ca până la vară să scăpăm de pandemie, iar rezervările de pachete turistice sunt o dovadă a dorinței de a petrece vacanțele la mare în aceste destinații de proximitate de la Marea Neagră. Reducerile merg de la 10 și până la 50%, în funcție de opțiunile hotelierilor, iar avansul poate fi de numai 10% – și acesta recuperabil – iar diferența de 90% poate fi achitată cu 2 – 3 săptămâni chiar cu 10 zile înainte de cazare.

„Premisele pentru sezonul de vară 2022 sunt foarte pozitive și de succes,”, a explicat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. Potrivit acestuia, volumul pachetelor vândute anul trecut a depășit valorile pre-pandemice, din 2019, iar în 2022, se preconizează același val de entuziasm și estimează o creștere de 20% față de anul trecut, pe ambele litoraluri.

De exemplu, cele mai scumpe hoteluri de pe litoralul românesc – de 4 stele, cu regim all inclusive – sunt cele mai căutate și au un grad de ocupare de peste 50% încă din luna ianuarie. Este vorba de hoteluri din Venus, Jupite, Mamaia sau Olimp, care, în varianta Early Booking au o reducere de 10 – 15% și unde un pachet pentru două persoane, pentru 5-6 nopți costă în jur de 4.000 de lei.

„În 2020, după 1 iunie, prețurile au scăzut, s-au micșorat față de prețurile de catalog, iar cei care au redus prețurile au avut grad de ocupare peste 50%. În 2021, preșurile standard au revenit, la nivelul in 2019, dar au venit cu reduceri mari. Pentru 2022 am văzut o creștere de 10-15%, pornind de la prețurile hotelierilor, cauzată de scumpirile din domeniul energiei, dar reducerile au rămas”, a explicat Lucian Bădîrcea.

Procentul de creștere de 10-15% nu înseamnă însă mult pentru un turist, cel puțin nu atât de mult încât să îl deturneze de la achiziționarea unui pachet pe litoral, spune însă acesta. „S-au vândut foarte bine. În ianuarie, au crescut în mod exponențial, aproape neașteptat, tendința este de creștere și în februarie”, a spus liderul touroperatorului menționat. În plus, se așteaptă ca acest trend să de mențină și în luna următoare, pentru că mulți hotelieri au decis să prelungească aplicarea reducerilor până spre finalul lunii martie.

Pe de altă parte, începerea anului școlar din 5 septembrie dă peste cap planurile touroperatorilor, care se declară afectați de decizia Ministerulului Educației, pentru că se pierd aproape două săptămâni din sezon.

Care sunt prețurile pe ambele litoraluri

Potrivit reprezentanților touroperatorului, prețurile sunt similare pe ambele litoraluri, în condiții identice, însă, în moe evident, există particularități de ambele părți ale frontierei, care îi determină pe turiști să aleagă stațiunile românești sau bulgarești.

Potrivit sursei citate, cei mai mulți turiști români aleg hoteluri de la 3 stele în sus. În Bulgaria merg cu precădere pentru serviciile all inclusive și ultra all inclusive – segment care începe să crească și în România, în prezent fiind 36 de hoteluri care oferă acest serviciu, pentru plaje mai curate, mai line și nisip mai fin, în timp coasta autohtonă este aleasă mai ales pentru diverstiment, evenimente, concerte. Cele mai solicitate pachete sunt, în prezent, în ambele țări, hotelurile de 4 și 3 stele, ambele cu o pondere de 40% din total, urmate de cele de 5 stele, cu o pondere de 30%.

Topul celor mai căutate plaje, potrivit reprezentanților touroperatorului sunt:

  • În România: Mamaia – Năvodari, Eforie, Venus, Jupiter, Saturn
  • În Bulgaria: Albena, Obzor, Sunny Beachm, Nisipurile de Aur

Topul celor mai solicitate stațiuni:

  • România: Mamaia – Năvodari, Eforie Nord, Venus, Jupiter
  • Bulgaria: Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Albena, Obzos, Balchik

Ofertele touroperatorului, cu reducerile Early Booking aplicate, pornesc, în Bulgaria, în funcție de stațiune și opțiune de masă, de la 109 euro/persoană/sejur, cu demipensiune, la un hotel de trei stele, până la 935 euro/persoană/sejur cu regim ultra all inclusive, la hotel de 5 stele.

În România, cel mai mic preț, la un hotel de 3 stele, este de 258 lei (aproximativ 51 euro/persoană/sejur), la un hotel de 3 stele cu mic dejun, iar cel mai mare, la 2.805 lei (561 euro)/persoană/sejur, la un hotel de 5 stele, cu pensiune completă.

Touroperatorul oferă și servicii de transport cu autocarul, de la București, spre Bulgaria si retur, la 35 de euro pentru zone din nordul țării vecine, respectiv 40 de euro, pentru cele mai sudice. Aceștia au remarcat de anul trecut chiar o creștere ale minivacanțelor de weekend și în Bulgaria, cu precădere pentru stațiunile mai apropiate de graniță.

Cine sunt românii cu două sau trei vacanțe pe an

De anul trecut a revenit o altă tendință, observată începând din 2016 până inclusiv în 2019: sunt români care au două sau chiar trei vacanțe în sezonul estival și în perioada imediat de după, din septembrie. Asfel sunt familii care aleg să își facă o vacanță în iulie în Bulgaria, apoi, la sfârșit de august, în România (sau invers), și sunt unii turiști care decid să profite și de reducerile de 30-40% care sunt aplicate începând din septembrie. Cei mai mulți români care își permit trei vacanțe, dincolo de nivelul veniturilor necesare, sunt, în general, antreprenorii sau freelancerii, avocați, medici – cei care își pot face propriul program.

Mai mult, pentru acest an, reprezentanții touroperatorului speră ca, în contextul ridicării restricțiilor, să se dezmorțească și segmentul de incoming, respectiv atragerea turiștilor străini, cu pachete care au fost atractive înainte de pandemie, respectiv un sejur compus din zile în ambele țări, inclusiv cu servicicii de ghidaj la obiective turistice-simbol.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și