Nicușor Dan: TPBI reconfigurează liniile de TRANSPORT din zona terminalului „Clăbucet”, pentru executarea lucrărilor la Magistrala 6

Publicat: 26 08. 2024, 14:55
Actualizat: 26 08. 2024, 15:07

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că au început lucrările la Magistrala 6 de metrou, care va asigura legătura între București și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” – Otopeni. În contextul acestor lucrări, mai multe linii de transport în comun din zona capătului de linie Clăbucet au fost reconfigurate pentru a asigura continuitatea serviciilor de transport.

Potrivit anunțului făcut de Nicușor Dan pe Facebook, liniile de tramvai 3, 24 și 45 au fost suspendate, iar în locul acestora a fost introdusă linia de tramvai 42, care asigură legătura între terminalele „Vasile Pârvan” şi „Piaţa Presei”, pe traseul: „Vasile Pârvan”, Calea Plevnei, Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Grigore Cobălcescu, Str. Berzei, Str. Buzeşti, Piaţa Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Bd. Expoziţiei, „Piaţa Presei”, cu întoarcere pe Bd. Expoziţiei, Str. Aviator Popişteanu, Str. Dornei, Str. Puţul lui Crăciun, Bd. Ion Mihalache, Piaţa Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Calea Plevnei, „Vasile Pârvan”.

De asemenea, a fost înființată linia de tramvai 53, care va circula între „Mezeș” și „Cartier Dămăroaia”, pe traseul: „Mezeş”, Şos. Chitilei, Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii, „Cartier Dămăroaia‟ şi retur. Traseele liniilor de troleibuz 86 şi 97 au fost scurtate, iar vehiculele întorc la Clăbucet, în loc de „Dridu”, respectiv, „Străuleşti”.

Conform primarului, a fost înfiinţată linia de troleibuz 95, care asigură legătura între Cartierul Pajura (de la capătul „Dridu”) şi Străuleşti. Astfel, fostul traseu al liniei 97 între Străuleşti şi Clăbucet este asigurat de linia 95 şi de trenurile Magistralei 4 de metrou.

Nicuşor Dan arată că şi porţiunea cuprinsă între „Dridu” şi Clăbucet, pe care nu mai circulă troleibuzele liniei 86, este acoperită de autobuzele liniei navetă 686.

El afirmă că linia 476 este modificată şi funcţionează pe traseul de bază de la „Pasaj CFR Chitila” până la Mezeş, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Laminorului, Bd. Bucureştii Noi, până la terminalul „Străuleşti”. De asemena, linia de noapte N113 funcţionează pe un traseu modificat între terminalele „Piaţa Unirii 2” şi “Mezeş”.

Totodată, în zona reorganizată, au fost înființate trei stații noi, și anume: „Carpați” (amplasată pe Str. Carpați), „Caransebeș” (amplasată pe Str. Caransebeș) și „Soveja” (amplasată pe Str. Aviator Popișteanu)”

CITEȘTE ȘI:

Un nou pasaj pietonal se va construi la metrou, între Unirii 1 și Unirii 2: Va fi paralel cu actualul tunel de corespondență, care e foarte aglomerat

Bucureştenii pot vedea ÎN TIMP REAL cât de aglomerate sunt mijloacele de transport în comun: „Suntem singurul oraș din România cu această funcție”