Trafic blocat pe Valea Oltului, coloană de mașini lungă de doi kilometri – VIDEO

Publicat: 06 08. 2020, 14:09
Actualizat: 06 08. 2020, 14:18

This browser does not support the video element.

O coloană de mașini lungă de aproximativ doi kilometri s-a format pe Valea Oltului, în urma unui accident care a avut loc în urmă cu câteva minute.

În imaginile exclusive primite de Gândul.ro se vede cum o mașină de teren, cu număr de înmatriculare de Cluj, este răsturnată pe o parte și blochează o bandă de circulație pe Valea Oltului.

La fața locului este un echipaj de intervenție SMURD.

Potrivit informațiilor Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 218+150 de metri, în zona localității Câineni, județul Vâlcea, unde conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

„Impactul nu s-a soldat cu victime, însă traficul este blocat pe sensul către Sibiu, circulându-se alternativ pe celălalt fir. Se estimează ca circulația să se reia normal în 30 de minute”, a transmis Centrul Infotrafic, la ora 14:00.

Știre în curs de actualizare