Poliția de Frontieră: Trafic RESTRICȚIONAT temporar pe teritoriul Ungariei pentru automarfare. Miercuri este declarată zi națională și nu se lucrează
Începând de marți, de la ora 23.00 (ora României) până miercuri, la ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie 2023 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură.
„Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, anunță Poliția de Frontieră.
Recomandările polițiștilor de frontieră
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
„De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”, conchide sursa citată.