Lucrările pentru demolarea podului de pe DN1 au început / Traficul este închis timp de două zile / Circulația este deviată
Traficul rutier va fi închis pe DN1, începând de marți, 19 martie, timp de două zile, în zona Câmpina, pentru demolarea unui pasaj de cale ferată care supratraversează șoseaua.
Etape ale intervenției din cursul nopții de 18 spre 19 martie:
- amenajarea platformei de protecție a părții carosabile de pe DN 1 și a zonelor adiacente
- demolarea integrală a tablierului aferent deschiderii 5
Etape ale intervenției pentru 19 spre 20 martie:
- așternere strat balast pe DN 1
- secționarea și spargerea prin piconare a celor 4 grinzi de pe sensul Ploiești – Sinaia
- demolarea grinzilor și de pe sensul Sinaia – Ploiești
Structura podului prezenta risc de prăbușire
Potrivit CFR Infrastructură, structura podului prezenta risc de prăbușire din cauza deplasării spre amonte a banchetei cuzineților de pe pila 5 ca urmare a rotirii bazei (fundației) acesteia. Prin deplasare au fost antrenate tablierele V și VI, ceea ce a dus la deformarea aparatelor de reazem, ruperea elementelor de ghidare, fisuri și crăpături în cuzineți.
Rotirea bazei pilei a fost posibilă din cauza fundării acesteia într-un strat de pietriș cu bolovăniș, sub care se găsește un strat de sare compactă și a existenței unui curent de apă subteran ce trece oblic pe sub latura din amonte a pilei 5. Podul a fost inclus la categoria punct periculos, iar în anul 2013 s-a luat măsura închiderii circulației feroviare pe linia CF Câmpina – Câmpinița, din cauza agravării deficiențelor existente la pila nr. 5 aferentă podului de la km 0+609. Pentru urmărirea evoluției fenomenului de deplasare/rotire a pilei nr. 5 (aflată chiar pe mijlocul DN1) a fost instituit un program de supraveghere și măsurare cu dispozitive optice. Din analiza datelor centralizate, s-au evidențiat deplasări în plan vertical și orizontal neliniare cu valori fluctuante, indicând un fenomen de “plutire” a pilei 5”.
Traficul este deviat
În intervalul celor 48 de ore, circulația pe DN1, în zona lucrărilor, este deviată prin Câmpina, Cornu și Bănești pentru autoturisme, iar traficul greu va fi preluat de DN1A pe ruta Blejoi – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele”, menționeaă sursa citată.
Vă recomandăm să citiți și: