TRAGEDIE fără margini în Olt. Tânăr de 15 ani, STRIVIT între fiarele mașinii. Șoferul a decedat și el. Accidentul, produs pe Drumul Național 54
This browser does not support the video element.
Tragedie rutieră în Olt, după ce un minor de 15 ani a fost strivit între fiarele autoturismului și nu a mai putut fi salvat de medici. Potrivit informațiile Gândul, șoferul care a produs accident – în tânăr de 18 ani – a decedat și el. Accidentul rutier a avut loc pe Drumul Național 54, în orașul Corabia.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din orașul Corabia, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite după efectuarea cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile.
„În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un minor de 15 ani, pasager în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul municipal Caracal. În cursul serii, minorul a decedat la unitatea spitalicească. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i prelevate mostre biologice la unitatea spitalicească”, spun reprezentanții Ipj Olt.
CITIȚI ȘI: