Tragedie în Argeș: O tânără de 19 ani, mamă a doi copii, și fostul ei iubit, găsiți carbonizați. Bărbatul ar fi provocat incendiul | VIDEO

Publicat: 07 10. 2022, 11:07

This browser does not support the video element.

O tragedie a cutremurat comuna Stolnici din județul Argeș. Două persoane au fost găsite moarte după ce locuința în care se aflau a luat foc.

Victimele sunt doi foști iubiți: o tânără de 19 ani, mamă a doi copii, și fostul ei iubit, în vârstă de 38 de ani.

„În momentul pătrunderii în locuință, pompierii au identificat două victime, o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 19 ani și o persoană de sex masculin, în vârstă de circa 40 de ani, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic”, au informat reprezentanții ISU Argeș.

Echipajele de intervenție au descoperit sub trupul tinerei un bidon în care fusese benzină.

Pentru că între cei doi existau numeroase certuri în ultima perioadă, anchetatorii iau în calcul și ipoteza unei crime.

Cele două victime aveau împreună doi copii

Cei doi aveau împreună doi copii, un băiat de 3 ani și o fetiță de numai 8 luni. Tânăra pusese recent capăt relației din cauza scandalurilor și bătăilor și s-a mutat la părinții săi din comuna Stolnici.

Joi, fostul iubit a venit să stea de vorbă cu ea. Deși frații fetei și bunicul acestora erau acasă, nimeni nu știe ce s-a petrecut între ei înaintea izbucnirii incendiului, potrivit stirileprotv.ro.

„Am auzit geamul bubuind. Eu am crezut că se bat. Când am intrat, fetița era în prima cameră și fumul dădea să iasă afară. Am luat copilul, l-am pus în cărucior și m-am zbătut și n-am putut să întru acolo, era focul prea puternic. El a dat foc! Că el când a venit cu o pungă. Fata n-a mai vrut să stea cu el și din cauza asta”, spune Nicolae Mihail, bunicul fetei.

Cei doi se întorseseră recent din Franța. Acolo, spun rudele tinerei, fostul iubit ar fi obligat-o să cerșească, iar de aici ar fi apărut și scandalurile între ei. Fata nu a mai suportat situația și a rămas cu fetița, în timp ce băiatul a fost luat de tată.

„Am descoperit în cameră, dub dărâmături, două victime carbonizate. Echipajul a lichidat incendiul”, a declarat plt. adj. șef Viorel Ghiold, ISU Costești.

Autoritățile au deschis acum o anchetă și iau în calcul ipoteza unei crime.