TRAGEDIE în Dâmbovița. Un bărbat a murit, după ce s-a răsturnat cu tractorul

Publicat: 04 10. 2024, 14:32
Actualizat: 04 10. 2024, 14:33

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Dâmbovița. Și-a pierdut viața după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat. Medicii au încercat să-l resusciteze, dar a fost în zadar.

Bărbatul s-a răsturnat cu tractorul într-o zonă forestieră, în comuna Voinești, satul Oncești. La sosirea echipajelor de salvare, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic.

„Garda de Intervenție Voinești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj. La fața locului echipajele au identificat un bărbat de aproximativ 51 de ani, inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița.

FOTO: Gândul