Tragedie în Italia! O româncă a fost găsită moartă în propria casă
O româncă a fost găsită moartă în casa sa din Italia, după ce fratele soțului său a dat alarma. Acesta a vorbit cu posibilul criminal al Alexandrei, care i-a spus că ”trebuie să fugă”.
Astfel, trupul neînsuflețit al Alexandrei fost descoperit duminică în jurul orei 17.00, atunci când pompierii au ajuns la casa româncei. Aceștia au găsit-o pe tânără fără viață, după ce au forțat ușa apartamentului. Trupul neînsuflețit al femeii a fost preluat de către medicii legiști și transportat la morgă, unde este programată autopsia.
Autoritățile îl caută pe soțul victimei, care i-ar fi spus fratelui său că trebuie să fugă. Avni Mecje fi plecat din Bolzano cu mașina și telefonul soției sale și s-ar putea îndrepta spre Albania, țara sa de origine.
Alexandra Elena avea 35 de ani
Alexandra Elena Mocanu avea 35 de ani. Femeia lucra ca barmaniță, într-un local din capitala provinciei Tirolul de Sud. Potrivit vecinilor, între cei doi soți erau certuri constante.
Românca a fost găsită fără viață în apartamentul său din Viale Trieste 42, aflat într-o zonă rezidențială, între râurile Isarco și Talvera, la câțiva pași de centrul istoric al orașului Bolzano, potrivit lavocedeltrentino.it.
Polițiștii au găsit în apartament cadavrul româncei învelit într-o pătură.