Tragedie în Italia. Un ROMÂN a murit într-un incendiu devastator chiar de ziua lui de naștere: „Flăcările aveau cel puțin cinci metri înălțime”
În noaptea de marți spre miercuri, un incendiu devastator a avut loc în orașul Stagno, Italia, soldându-se cu moartea unui român de 55 de ani. Tragedia s-a produs într-o locuință improvizată situată sub un pasaj subteran.
În noaptea de marți spre miercuri, un incendiu devastator a avut loc în orașul Stagno, Italia, soldându-se cu moartea unui român de 55 de ani. Tragedia s-a produs într-o locuință improvizată situată sub un pasaj subteran.
Alertarea serviciilor de urgență a fost efectuată de doi voluntari, unul de la Misericordia di Montenero și altul de la Asistența Publică Collesvaletti, care au observat flăcările în timp ce se aflau pe Autostrada Florența – Pisa – Livorno (Fi-Pi-Li).
Aceștia au sunat imediat la 112 și au oferit indicații pentru localizarea incendiului, care părea inițial un incendiu de vegetație.
„Flăcările aveau cel puțin cinci metri înălțime”, au declarat voluntarii. „Am contactat imediat pompierii și am încercat să ghidăm intervenția lor. Din păcate, nu am putut face mult înainte de sosirea echipei de salvare, dar ne-am alăturat lor la fața locului.”
Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiului, alături de o ambulanță a Serviciului de Salvare Bologna (SBS) și o altă ambulanță, potrivit Știridiaspora.
După ce au stins flăcările, echipele de salvare au descoperit cadavrul bărbatului în adăpostul distrus. Conform informațiilor de la QuiLivorno, românul a decedat chiar în ziua în care împlinise 55 de ani.
Poliția italiană a deschis o anchetă pentru a determina cauzele incendiului care au provocat această tragedie.