Prima pagină » Actualitate » Tragedie în Prahova. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal Câmpina

Tragedie în Prahova. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal Câmpina

Tragedie în Prahova. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal Câmpina

Scene înfiorătoare la un spital din Prahova. Un pacient s-a aruncat de la etajul patru al unei unități medicale, iar contactul cu solul i-a fost fatal. Se pare că ar fi vorba despre suicid, dar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte.

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Șotrile, a fost cel care s-a aruncat de la etajul patru al Spitalului Municipal Câmpina. Acesta era pacient în cadrul unității.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați prin apel 112 de către un reprezentant al unei unități medicale cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unității în cauză”, a precizat IPJ Prahova.

Din nefericire, impactul i-a adus moartea. Personalul medical a declarat decesul bărbatului, iar trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

„Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni contra vieții, cu intenție. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, mai precizează IPJ Prahova.

CITEȘTE ȘI:

Un microbuz și o mașină s-au lovit frontal pe DN1A, în localitatea Valea Călugărească. Autoritățile din Prahova au activat planul roșu de intervenție

Intervenție de urgență în Prahova. Un microbuz cu 10 pasageri a scăpat de sub control după ce șoferului i s-ar fi făcut rău

FOTO-VIDEO. Un incendiu uriaș a cuprins trei case din Prahova. Zeci de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările

Accident CUMPLIT în județul Prahova! Două persoane au murit pe loc, un tânăr a fost luat cu elicopterul SMURD

Șase persoane, RĂNITE într-un accident produs în Dâmbovița. Patru autoturisme și un camion s-au ciocnit într-o intersecție

România, țara extremelor. Cod portocaliu de ploi și vijelii în anumite județe, în timp ce în altele sunt avertizări de caniculă – Harta ANM

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum