Tragedie în Timișoara. Copil de 13 ani, cu părinți polițiști locali, găsit spânzurat în casă, de tatăl lui
Un copil de 13 ani, din Timișoara, a fost găsit spânzurat în casă chiar de tatăl lui. Motivele pentru care minorul și-a pus capăt zilelor sunt, pentru moment, necunoscute. Puștiul era fiu de polițiști locali.
Bărbatul a sunat imediat la 112 după ce și-a găsit copilul atârnat în ștreang. Medicii sosiți rapid la fața locului nu l-au mai putut, însă, salva. Băiatul nu a lăsat în urmă niciun bilet de adio, în care să scrie ce l-a determinat să se sinucidă. Cei apropiați de el nu știu ca el să fi avut o anumită problemă.
Ulterior, trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști. Potrivit procedurii, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și caută să afle ce l-a determinat pe minor să-și pună capăt zilelor.
Copil de 11 ani din Botoșani, găsit spânzurat în gospodăria părinților săi
În iunie, un copil în vârstă de 11 ani din localitatea Mitoc, judeţul Botoşani, s-a sinucis în gospodăria părinţilor săi. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, tatăl copilului a alertat autorităţile prin serviciul 112, după ce l-a găsit pe acesta spânzurat într-o anexă a locuinţei.
Polițiștii din Botoșani au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
“Facem verificări şi cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment nefericit”, au transmis, la momentul respectiv, reprezentanții IPJ Botoșani.
La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă, însă cadrele medicale nu au putut face decât să constate decesul băieţelului.
La fel ca și în cazul de la Timișoara, motivele care l-ar fi determinat pe copil să recurgă la gestul suicidal nu sunt conoscute. Din primele informații se știa că familia minorului nu era cunoscută ca fiind una conflictuală sau violentă și nici nu a fost vreun caz vizibil în acest sens.