TRAGEDIE într-o comună din Vâlcea. Un copil de 6 ani, găsit carbonizat în casă. Mama lui este căutată încă de salvatori

Publicat: 30 08. 2024, 09:51

Tragedie cumplită petrecută în localitatea Vaideeni, județul Vâlcea, după ce un incendiu devastator a cuprins în totalitate casa unei familii în care se afla un copil de numai șase ani și mama sa.

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o casă de locuit, în localitatea Vaideeni. Din spusele apelantului, în casă este posibil să fie surprinse 2 persoane.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SAJ.

Sursa foto: ISU Vâlcea

La sosirea forțelor ISU focul se manifesta generalizat la întreaga locuință.

Se acționează cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operatiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Sursa foto: ISU Vâlcea

Echipajele de intervenție au descoperit, din nefericire, o victimă, carbonizată, neidentificată, într-un dormitor al casei.

Se continua acțiunile de căutare-salvare și cele de stingere a incendiului. Este vorba despre un copil de 6 ani și mama lui este căutată de salvatori.