Prima pagină » Actualitate » DECLARAȚII EXCLUSIVE | Tragedie la Ferma Dacilor din Prahova. Prefectul Nanu: Un copil a fost găsit carbonizat, acoperișul a căzut peste zona centrală

DECLARAȚII EXCLUSIVE | Tragedie la Ferma Dacilor din Prahova. Prefectul Nanu: Un copil a fost găsit carbonizat, acoperișul a căzut peste zona centrală

Marți dimineață, la pensiunea „Ferma Dacilor” din Gura Vadului – sat Tohani, Prahova – a izbucnit un puternic incendiu iar intervenția pompierilor se află în plină desfășurare. Din primele informații, persoanele cazate în pensiune, care se aflau la parterul clădirii, au reușit să se evacueze, dar persoanele aflate la etaj sunt căutate.

UPDATE – 12:20 – Virgiliu Daniel Nanu, prefectului județului Parahova, a oferit, cu doar câteva minute în urmă, ultimele informații despre tragedia de la pensiunea „Ferma Dacilor”, mistuită de un incendiu devastator.

”Sunt patru victime găsite, patru adulți și un copil (n.red – la momentul discuției). Ultimul cadavru care a fost descoperit este carbonizat și este greu de identificat. Încă nu se poate spune dacă este vorba despre un adult sau un minor”, a declarat prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu, în exclusivitate pentru Gândul.

Știrea inițială

Contactat de Gândul, Virgiliu Nanu, prefectul județului Prahova, a declarat că, din nefericire, trupul carbonizat al unui copil a fost găsit de pompierii care se luptă cu flăcările.

Este vorba despre «Ferma Dacilor», o penisiune parter plus mansardă, cu o suprafață aproximativă de 1.000 metri pătrați.

Cei de la parter au reușit, din fericire, să se autoevacueze, dar se pare că la partea de mansardă erau cazați 5 adulți și 3 copii.

În acest moment a fost găsit trupul carbonizat al unui copil. Pensiunea arde în continuare, arde mocnit la interior, partea de acoperiș a căzut peste zona centrală, se intervine în continuare cu toate forțele disponibile”, a declarat prefectul județului Prahova pentru Gândul.

„La nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție”

Din nefericire, pompierii au identificat un minor decedat, a transmis și Departamentul pentru Situații de Urgență.

„În această dimineață, în localitatea Tohani s-a produs un incendiu la un operator economic cu funcțiuni de cazare și restaurant. Pentru gestionarea situației operative, la nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Astfel, au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:

10 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Prahova, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 3 ambulanțe SAJ.

Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp”, autransmis reprezentanții DSU.

Foto – Departamentul pentru Situații de Urgență

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele