Prima pagină » Actualitate » Tragedie. Un elev din Bacău s-a SPÂNZURAT în baia căminului de la liceu

Tragedie. Un elev din Bacău s-a SPÂNZURAT în baia căminului de la liceu

Tragedie. Un elev din Bacău s-a SPÂNZURAT în baia căminului de la liceu
Foto - Arhivă: MEDIAFAX FOTO

Adolescentul, în vârstă de 15 ani, și-ar fi pus capăt zilelor în jurul orei 4 dimineaţa, după ce în prealabil i-a trimis iubitei un mesaj de adio.

Tânărul era elev la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău, în clasa a IX-a. Din primele indicii, se pare că că băiatul s-ar fi sinucis în urma unei dezamăgiri în dragoste.

„La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în locul de cazare al unei unități de învățământ din municipiul Bacău a fost găsit decedat un adolescent de 15 ani. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat într-o încăpere un tânăr de 15 ani, din comuna Stănișești, care nu prezenta semne vitale. Echipajul ambulanței a constatat decesul, trupul neînsuflețit fiind transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat agent şef adjunct Gabriel Dimitrache-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău

Nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat

„Am fost informaţi de conducerea Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău despre faptul că, în această dimineață, un elev de clasa a IX-a a fost găsit spânzurat, în toaleta căminului unde era cazat. A fost chemat imediat Serviciul Județean de Ambulanță, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ca acesta să fie salvat. A fost anunțat și Inspectoratul Județean de Poliție, care a sosit la fața locului pentru a cerceta împrejurările care au dus la producerea acestui nefericit eveniment. Primele indicii arată că tragicul incident a avut loc urmare a unei dezamăgiri sentimentale, fiind găsit și un bilet prin care elevul și-a explicat gestul”, a declarat Anca Egarmin- inspector şcolar general IŞJ Bacău.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?