Traian Băsescu a eliberat vila de protocol din cartierul Primăverii
Fostul președinte Traian Băsescu a eliberat vila de protocol din cartierul Primăverii în care locuia și de unde a fost nevoit să plece, ca urmare a deciziei ÎCCJ privind colaborarea sa cu fosta Securitate.
Deși avea la dispoziție 60 de zile pentru a elibera vila, Traian Băsescu a plecat mai repede din casă, după aproximativ o lună, după cum informează Antena 3.
Fostul președinte și soția sa au fost ajutați de către cele două fiice să se mute din vila din cartierul bucureștean Primăverii.
Nu este clar momentan unde s-a mutat Băsescu. Ultima dată, el a fost surprins într-o zonă rezidențială din Pipera, unde ar fi vizionat un apartament. Potrivit sursei citate, apartamentul vizionat de fostul președinte ar valora aproximativ 200.000 de euro.
Traian Băsescu a rămas fără vila RAAPPS
Traian Băsescu a rămas fără vila RAAPPS din Strada Gogol, din București, după ce judecătorii de la instanța supremă au stabilit că fostul președinte al României a colaborat cu Securitatea.
Conform documentului RAAPPS, foștii președinți ai României nu mai beneficiază drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român dacă au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, conform art 1, alin (3) din Legea 406/2001, citată de RAAPPS.
Așadar, în urma deciziei din 23 martie, dată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), „atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuința în termen de 60 de zile”, de la momentul în care în care a încetat contractul de închiriere a vilei.
Potrivit legii, Traian Băsescu poate contesta decizia de evacuare, la un complet Civil.
El poate cere suspendarea evacuării pana la soluționarea definitivă a acestei acțiuni. În acest timp, dacă instanța admite suspendarea cererii RAAPPS de evacuare a imobilului, poate rămâne în casă până la o hotărâre definitivă.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost colaborator al Securității, a decis, în 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond.