Traian Berbeceanu: Relaxarea, decisă în baza unei HG semnate chiar de ministrul Vlad Voiculescu
Prefectul Capitalei spune că autorităţile nu au avut opţiunea de a nu relaxa restricţiile din Bucureşti. Traian Berbeceanu precizează că relaxarea a fost decisă în baza unei Hotărâri de Guvern semnate chiar de Vlad Voiculescu, după ce ministrul Sănătăţii a pus recent la îndoială acurateţea cifrelor oficiale.
Traian Berbeceanu spune la RFI că legislaţia obliga la relaxarea restricţiilor în Bucureşti.
În realitate şi noi suntem foarte îngrijoraţi de evoluţia situaţiei pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru anterior zilei de vineri, când am fost nevoiţi să convocăm şedinţa comitetului municipal, am împărtăşit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar şi franc şi categoric că noi ca structură administrativă, suntem obligaţi să punem în executare prevederile legale ale Hotărârii de Guvern, pe care, ce să vedeţi, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de şedinţa noastră de Consiliu. Acea HG îl are printre co-autori pe Ministerul Sănătăţii şi a fost semnată chiar de ministrul Sănătăţii. I-am explicat că pentru a nu pune în executare aceste măsuri de relaxare parţială, avem nevoie de un nou act normativ, iar Ministerul Sănătăţii putea să intervină din timp pentru modificarea condiţiilor de relaxare a anumitor activităţi economice”, menţionează prefectul Capitalei.
Traian Berbeceanu: Operatorii din HORECA ar fi putut da autorităţile în judecată
El precizează că dacă nu s-ar fi decis relaxarea restricţiilor în Bucureşti, operatorii din HORECA ar fi putut da autorităţile în judecată.
„Noi nu am avut opţiunea de a nu pune în aplicare prevederile aflate în vigoare în Anexa 3 din HG, pentru că în caz contrar, riscam ca operatorii din HORECA, ştiu eu, operatorii licenţiaţi din domeniul jocurilor de noroc, chiar şi organizatorii de spectacole, teatre puteau să ne acţioneze în instanţă, să ceară daune foarte mari şi să câştige procesele în mod firesc, datorită reglementărilor legale la care am făcut referire, să le câştige în termene foarte scurte”.
Întrebat dacă a primit vreo asigurare de la ministrul Sănătăţii că legislaţia va fi modificată, Traian Berbeceanu a răspuns: ”Chiar şi în cursul zilei de ieri (duminică – n.r.) am discutat cu domnul ministru, am reiterat aspectele respective şi dumnealui a spus că la nivelul ministerului se analizează şi posibilitatea modificărilor la care am făcut vorbire”.