Transportul FEROVIAR se dotează cu 58 de trenuri electrice NOI/ Investiție de 3,3 miliarde de lei investiți pentru 13 reședințe de județ
This browser does not support the video element.
Sistemul de trafic feroviar românesc se va putea realiza și cu ajutorul trenurilor electrice. Guvernul României pregătește achiziționarea a 58 de astfel de mijloace de transport, care vor fi obținute cu ajutorul fondurilor europene. Proiectul va fi supus aprobării în ședința de guvern de miercuri.
Cu câteva luni în urmă, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare a primei locomotive electrice dintr-un pachet de 55 de unități, proiect finanțat integral prin fonduri europene nerambursabile, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În cadrul acestui proiect, investiţia prevede achiziţia de 16 locomotive electrice noi, achiziţia de 20 de rame electrice de lung parcurs, 12 trenuri cu hidrogen precum şi conversia a 20 de locomotive diesel de manevră în locomotive electrice. Suma totală aprobată din PNRR pentru modernizarea materialului rulant este de 416 milioane euro fără TVA – fonduri europene nerambursabile iar suma totală, care include şi partea de cofinanţare, este de 555 milioane euro fără TVA. În ceea ce privește noul proiect de finanțare, guvernanții spun că va conecta marile centre urbane.
Aprobăm, așadar, un proiect major de investiții ce conectează mari centre urbane prin transport feroviar modern. Cumpărăm 58 de trenuri electrice noi, o investiție de 3,3 miliarde de lei din bani europeni. 13 municipii reședință de județ vor fi interconectate, printre acestea fiind Brașov, Craiova, Brăila, Galați, Bacău, Focșani, Arad, Deva, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea, după cum informează premierul Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de miercuri.
CITEȘTE ȘI:
Prima LOCOMOTIVĂ electrică modernizată cu fonduri prin PNRR. Va fi pusă în circulație anul acesta