Prima pagină » Actualitate » Trei persoane reținute în cazul româncei ucise în OLANDA/Ana Maria avea nunta programată în această toamnă

Trei persoane reținute în cazul româncei ucise în OLANDA/Ana Maria avea nunta programată în această toamnă

O crimă șocantă s-a petrecut în Olanda, iar victima este fosta soție a unui ex-concurent la show-ul tv „Puterea Dragostei”. Ana Maria Vasiliu, de 34 de ani, a fost ucisă brutal, polițiștii găsind-o mutilată în casă.

În acest dosar, oamenii legii care anchetează crima au operat trei arestări.

Sora victimei, chemată să identifice trupul mutilat

Ana Maria Vasiliu a fost căsătorită cu Gabriel, fost concurent la „Puterea Dragostei”. Tânăra avea 34 de ani și de câteva luni muncea în Olanda.

Autorul crimei ar fi un cetățean britanic, dar polițiștii batavi au reținut și alte două persoane. Cercetările continuă în acest caz.

Din primele informații, se pare că trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit într-o stare deplorabilă. Cadavrul era mutilat, astfel că, pentru identificare, a fost chemată sora Ana Mariei, care locuiește în Spania.

Româncă va fi înmormântată la Rovinari, în Gorj. Familia ei făcea pregătiri de nuntă, căci, așa cum arată RTV, Ana Maria urma să se recăsătorească în toamnă. Evenimentul era programat chiar pentru finalul lunii septembrie.

Acum, cu banii puși deoparte pentru nuntă, părinții îndurerați își vor înmormânta fiica ucisă cu sânge rece în Olanda.

Gabriel Vasiliu, încarcerat. De ce a fost condamnat

Ana Maria a fost ucisă în timp ce Gabriel Vasiliu ispășește o pedeapsă cu închisoarea de trei ani pentru trafic de persoane și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri.

„Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând să execute în total 3 ani închisoare (…) şi pedeapsa complementară (…) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 5 ani”, se arată în sentința Tribunalului Gorj.

Cei doi s-au cunoscut în 2019, iar peste trei ani au devenit soț și soție și păreau a fi foarte fericiți împreună. Totuși, condamnarea lui Gabriel a produs ruptura. Cei doi se separaseră de mai multă vreme, iar Ana Maria chiar era implicată, acum, într-o nouă relație, dorind să-și refacă viața alături de un alt bărbat.

Daiana Marcu, o fostă concurent la „Puterea Dragostei”, a povestit că Gabriel este copleșit de ceea ce se întâmplă:

„Gabriel era un băiat foarte bun, cu mult bun simț. Noi am avut mai mult o relație de prietenie în timpul emisiunii de la Kanal D. Am mai vorbit o perioadă după ce am ieșit de la Puterea Dragostei.

Am rămas șocată când am auzit de acest deces. Nu o ştiam personal, însă ce s-a întâmplat este înfiorător. Astăzi, am luat legătura cu mama lui și am aflat că el este arestat. Familia lui Gabriel nu știe detalii, doar că a decedat și nimic mai mult, momentan.

Nu am idee dacă ei au mai păstrat legătura după separare. Mă refer aici la condamnarea lui. Nu mi-a zis nimic. Mama lui plângea. Nu este ușor. Gabi este distrus și el. A iubit-o foarte mult. El și-a dorit această familie. Îi transmit condoleanțe și să fie puternic!”.

CITEȘTE ȘI:

Soția lui Gabriel Vasiliu, concurentul de la „Puterea Dragostei”, a fost UCISĂ de un britanic

Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei, prima reacție, după UCIDEREA brutală a soției sale: „Este distrus și el. A iubit-o foarte mult”

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și