Trei tineri de 18 ani din Buzău, două fete și un băiat, au fost răniți după ce mașina condusă de tânăr a lovit un autobuz
Un tânăr de 18 ani din Mărăcineni, județul Buzău, a intrat cu mașina într-un autobuz pe un pod din Buzău. Șoferul se deplasa pe direcția strada Alexandru Marghiloman către bulevardul 1 Decembrie 1918, iar în autoturism de mai aflau două tinere de 18 ani.
Toți trei au fost răniți, fiind preluați de ambulanțele sosite la fața locului, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto al autobuzului, un bărbat de 39 de ani, nu a fost rănit în urma impactului.
Traficul a fost dirijat de polițiști, în zona podului de la Alexandru Marghiloman, în coborâre spre Horticolei.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.