Tren marfă cu 37 de vagoane încărcate, deraiat pe linia Lainici – Pietrele Albe/UPDATE: Traficul feroviar, reluat
Circulația feroviară a fost închisă joi dimineață, 6 iunie, pe linia simplă Lainici – Pietrele Albe din cauza defectării unui tren de marfă, în linie curentă, la km 104+800, a anunțat CFR SA.
Trei trenuri de călători au staționat în gările Lainici, Strâmbuța și Pietrele Albe.
UPDATE ora 10:30 – Traficul feroviar, reluat
CFR SA a anunțat, în urmă cu puțin timp, reluarea traficului pe calea ferată în zonă.
Cărui operator aparținea trenul de marfă
Trenul de marfă, care aparține operatorului național SNTFM, efectua un transport pe relația Brazi – Arad. El are în compunere 37 de vagoane încărcate.
„Menționăm faptul că, până la sosirea locomotivei de ajutor, necesară pentru retragerea garniturii de marfă din linie curentă, trenurile de călători IR 1824, care circulă în relația Deva – București Nord, R 2083, care circulă în relația Craiova – Petroșani și R 2082, care circulă în relația Petroșani – Craiova staționează temporar în gările Lainici, Strâmbuța, respectiv Pietrele Albe.
Estimăm finalizarea operațiunii de retragere a garniturii defecte de marfă și redeschiderea liniei în circa 40-50 de minute.
CFR SA transmite scuze călătorilor din trenurile staționate temporar și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă pentru retragerea garniturii defecte în condiții de siguranță, astfel încât reînscrierea în circulație a trenurilor de călători să se realizeze în cel mai scurt timp”, a anunțat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
CITEȘTE ȘI: