Trenurile Soarelui: O alternativă ACCESIBILĂ pentru vacanța la mare

Publicat: 14 08. 2024, 18:53

This browser does not support the video element.

În perioada estivală, litoralul Mării Negre devine destinația preferată a multor români care doresc să se bucure de soare și plajă. Pentru a facilita accesul turiștilor către stațiunile de pe litoral, CFR Călători a implementat programul „Trenurile Soarelui”, care asigură legături feroviare între marile orașe ale țării și Constanța.

Programul „Trenurile Soarelui” include un total de 66 de trenuri care circulă zilnic către litoral. Dintre acestea, 36 de trenuri pleacă din București, iar 30 din alte orașe mari, precum Arad, Deva, Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Suceava, Iași și Galați. Acest sistem de transport feroviar este esențial pentru a satisface cererea crescută de călătorii pe perioada verii.

Costuri accesibile

Călătoria cu trenul se dovedește a fi o opțiune atractivă din punct de vedere financiar. Un bilet la clasa a doua de la București la Constanța costă aproximativ 80 de lei, în timp ce un bilet la clasa întâi este de aproximativ 115 lei. Aceste prețuri sunt competitive în comparație cu alte modalități de transport, cum ar fi autocarul sau mașina personală, mai ales în contextul creșterii prețurilor la combustibil.

Provocările călătoriei

Cu toate acestea, călătoria cu trenul nu este lipsită de provocări. Din păcte, întârzierile cauzate de probleme tehnice sunt frecvente. Iar lipsa aerului condiționat în vagoane poate crea disconfort, mai ales în zilele caniculare. În plus, din cauza temperaturilor ridicate, CFR impune restricții de viteză pe anumite porțiuni. Ceea ce poate prelungi durata călătoriei de peste două ore de la București la Constanța.

În ciuda acestor inconveniente, trenul rămâne o opțiune convenabilă și accesibilă pentru mulți turiști care doresc să ajungă pe litoralul românesc. Programul va funcționa în perioada 14/15 iunie – 7/8 septembrie 2024, conform CFR, oferind o alternativă eficientă de transport pentru vacanța la mare. Astfel, românii pot profita de frumusețea litoralului, bucurându-se de o călătorie accesibilă.

 

Sursă: Euronews

Foto caracter ilustrativ / Sursa foto: wikimedia.org 

CITEȘTE ȘI:

România vrea să ÎMPRUMUTE 12 miliarde de dolari de la Statele Unite pentru înarmare

Doi tineri au JEFUIT casa unor pensionari din Botoșani. Ei au furat inclusiv mâncarea din frigider

Mare ATENȚIE la noua tactică a escrocilor care vizează banii pensionarilor