Trupele rusești staționate în Transnistria, pregătite să intervină dacă vor exista provocări la secțiile de votare din regiune

Publicat: 11 07. 2021, 17:17
Actualizat: 11 07. 2021, 17:31

Declarația ”de forță” îi aparține lui Andrei Gorobțov, președintele delegației Federației Ruse în Comisia Unificată de Control, fiind preluată de agenția TASS.

Potrivit acestuia, trupele ruse staționate în Transnistria sunt pregătite să intervină în eventualitatea unor provocări la secțiile de votare care au fost deschise pentru cetățenii regiunii, fiind luate și ”măsuri suplimentare”.

În Republica Moldova au loc, duminică, alegeri parlamentare anticipate, iar Andrei Gorobțov a mai spus că există ”avertizări” legate de ”eventuale provocări”.

”Comandamentul contingentului rus de menținere a păcii a efectuat instrucțiuni, au fost luate măsuri suplimentare în legătură cu eventualele provocări, despre care ne-au avertizat forțele de ordine. Pacificatorii sunt gata să separe părțile care vor intra într-un eventual conflict, în conformitate cu regulile stabilite”, a declarat Andrei Gorobțov, conform deschide.md.

Responsabilul rus a mai spus că, anterior, în zona de securitate ar fi avut loc deja provocări puse la cale de unul din partidele moldovene, care ar fi încercat să pătrundă în Transnistria.

Transnistria, prezență masivă la urne

În Transnistria este înregistrată – potrivit observatorilor – o prezență masivă la urne, la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, fiind deschise 41 de secţii de votare.

Până aproape de orele amiezii votaseră deja 17.566 mii de alegători domiciliaţi în regiunea transnistreană, a transmis Radio Chișinău, citat de Digi 24, numai că – informează respectiva sursă – ”unii dintre alegătorii transnistreni ar primi bani pentru votul lor”.

În Republica Moldova au loc – duminică, 11 iulie – alegeri parlamentare anticipate, iar secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și vor fi deschise până la ora 21.00.

Maia Sandu: ”Trebuie să curățăm Parlamentul și celelalte instituții ale statului”

Președintele Maia Sandu, după ce și-a exercitat dreptul la vot, a transmis că puterea politicienilor este mai puțin importantă decât ”puterea oamenilor”.

”Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor, nu despre puterea politicienilor. Astăzi cetățenii se pot elibera de cozi, pot alege un parlament cinstit care să lucreze în interesul tuturor cetățenilor. Noi putem să facem ordine în țară, am votat pentru un parlament cinstit cu care să pot lucra, trebuie să curățăm Parlamentul și celelalte instituții ale statului”, a declarat Maia Sandu, la ieșirea de la urne. (declarația completă AICI)