EXCLUSIV | Trupul cetățeanului nepalez mort în urma exploziilor de la Crevedia urmează să fie supus unei NECROPSII și abia apoi va putea fi repatriat
Trupul cetățeanului nepalez mort în urma exploziilor de la Crevedia urmează să fie supus unei necropsii. Abia apoi, el va fi repatriat în țara sa pentru a fi înmormântat.
Nepalezul care a decedat la Spitalul „Bagdasar Arseni”, la Secția de Arși- chirurgie plastică și reparatorie, în urmă rănilor provocate de explozia de la Crevedia va fi autopsiat miercuri dimineață, la INML, au spus surse judiciare pentru GÂNDUL.
La Institutul de Medicină Legală a sosit ordonanța procurorului de caz de la PICCJ prin care se solicită această autopsie, rezultatul urmând a face parte din probatoriul administrat în cauza.
După efectuarea necropsiei, corpul decedatului va rămâne în custodia INML până ce autoritățile vor realiza contactul cu familia acestuia și se va stabili repatrierea nepalezului decedat, arată sursa citată.
Surse citate de presa centrală afirmă că bărbatul din Nepal ar fi plătit 4.300 de euro pentru a veni să lucreze în România.
În total, patru cetățeni nepalezi munceau la stația de gaz. Erau angajați ai firmei Flagas SRL, dar figurau scriptic ca angajați la alte puncte de lucru decât cel în care se aflau, a precizat procurorul general Alex Florența.
Un al doilea cetățean se află internat în spital, având arsuri pe 40% din suprafața și fiind tratat în străinătate.
Ceilalți doi cetățeni nepalezi nu au fost răniți, dar actele lor s-au făcut scrum în timpul incendiului de la Crevedia.
Nepalezul este a cincea persoană care moare după incendiul de la Crevedia
Cetățeanul nepalez este a cincea persoană care a murit în urma exploziilor care au avut loc la Crevedia. El a ajuns la spitalul „Bagdasar Arseni” unde a stat până marți dimineață, atunci când s-a declarat decesul, fiind intubat și ventilat mecanic.
Cel de-al patrulea deces a fost confirmat luni dimineață. Este vorba despre un bărbat de 43 de ani, angajat al stației GPL, care fusese internat la Spitalul Floreasca cu arsuri pe 95% din suprafața corporală.
În acest moment mai este un singur pacient în stare critică care se află internat la o clinică specializată pentru mari arși din Italia.
Peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite în urma exploziilor produse în 26 august la staţia GPL din Crevedia.
Anchetă în cazul tragediei de la Crevedia
Luni, procurorii au efectuat percheziții la mai multe locații și au ridicat numeroase documente în cadrul anchetei privind explozia din Crevedia. În decursul acestei săptămâni, se prevede că vor avea loc audieri ale unui grup de pompieri care au suferit arsuri în urma deflagrației.
Conform informațiilor obținute de la surse judiciare, echipa de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) responsabilă de investigarea incidentului din Crevedia s-a deplasat în mai multe locuri pentru a aduna documentele necesare în scopul construirii probei în această anchetă.
De asemenea, în cursul acestei săptămâni, mai mulți pompieri care, momentan, sunt spitalizați din cauza rănilor suferite în urma exploziei vor fi convocați pentru a fi interogați în legătură cu evenimentul.
În plus, se anticipă că raportul prezentat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, cu privire la incident, va fi înaintat Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, care desfășoară o anchetă separată pentru a verifica respectarea normelor de protecție civilă.
Vă recomandăm să citiți și: