Trupul FĂRĂ VIAȚĂ al unei femei, descoperit într-un lac din județul Vâlcea
Trupul fără viață al unei femei, aflat în stare avansată de descompunere, a fost descoperit într-un lac din județul Vâlcea.
Cadavrul a fost observat, joi, în apele lacului de acumulare de la Ioneşti, din judeţul Vâlcea. Poliția a stabilit că este vorba despre trupul unei femei a cărei dispariţie fusese anunţată luna trecută.
Trupul neînsufleţit a fost văzut de către angajaţii Barajului de la Ioneşti, Vâlcea. Cadavrul era prins într-un grătar şi a fost adus la mal de către pompieri.
Reprezentanţi ai Poliţiei judeţene Vâlcea a declarat este vorba despre cadavrul unei femei bolnave psihic şi care fusese dată dispărută în luna februarie, scrie news.ro. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a stabili împrejurările în care a survenit decesul.