Prima pagină » Actualitate » Tudor Gheorghe, despre cea mai tristă perioadă din viața sa: Fără Doamna Tudor, eu nu știu dacă aș fi devenit ce sunt, ea s-a sacrificat pentru mine

Tudor Gheorghe, despre cea mai tristă perioadă din viața sa: Fără Doamna Tudor, eu nu știu dacă aș fi devenit ce sunt, ea s-a sacrificat pentru mine

Maestrul Tudor Gheorghe, invitatul special al primei ediții a a podcastului „Altceva cu Adrian Artene” – proiectul de suflet al directorul editorial al trustului de presă „Gândul Media Network” – a împărtășit trăirile din cea mai tristă perioadă din viața sa, pierderea soției, căreia mereu i se adresa, din respect, cu „Doamna Tudor”.

Maestrul Tudor Gheorghe și-a pierdut partenera de viață după lupta cu noul coronavirus, în urmă cu un an și două luni, așa cum a scris, într-o postare dureroasă, pe 27 ianuarie:

„Acum un an…

… treceam prin cea mai tristă perioadă din viața mea, Doamna Tudor se stingea la ATI după 20 de zile de luptă cu sars cov2. Ne-a luat multe luni să ne revenim. Voi mai zâmbi ? Desigur, dar rămășițele acestor zile și nopți vor rămâne agățate de sufletul meu. Mereu.”

Maestrul a mărturisit că „și acum suntem la fel”.

„Ea a fost sprijinul meu cel mai adevărat”

„Uite, vezi, ce înseamnă puterea de a trece… Ce te poate ajuta să ieși din lucrurile astea, din stările astea? Mereu te întrebi: Dom’le, după durerile astea, după ce treci, după ce te desparți de o ființă dragă, de care ai depins la un moment dat… Pentru că – eu am recunoscut întotdeauna – fără Doamna Tudor, eu nu știu dacă aș fi devenit ce sunt! Ea a fost sprijinul meu cel mai adevărat, cel mai adevărat”, a povestit maestrul.

„Era o actriță excelentă, de altfel. Ea și-a sacrificat, într-un fel, cariera, punându-se în slujba liniștii mele. Ea a înțeles că, între doi artiști în casa aia, cel mare eram eu, n-a ținut niciodată să iasă în față. Totdeauna a fost de o delicatețe specială și eu tot timpul i-am spus Doamna Tudor, Doamna, și lumea… Era genul de femeie pe care când o vedeai nu puteai să îi spui decât Doamna, așa era construcțua ei, așa era făcută”, a mărturisit marele artist.

Un nou podcast marca Adrian Artene

În noul format de podcast, Adrian Artene a investit energie și credința că va fi pe placul urmăritorilor din toate categoriile sociale.

„Altceva cu Adrian Artene” va fi un podcast care, cu siguranță, va intra în sufletul „consumatorilor” online, în special datorită temelor care vor fi abordate. Invitații vor fi de marcă și vor putea fi urmăriți, în toată splendoarea lor, săptămânal, în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00.

Urmărește interviul integral cu maestrul Tudor Gheorghe, sâmbătă, de la ora 19, doar pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene. Abonați-vă aici!

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele