Tunel pe sub un oraș din România, pentru ca turiștii care merg la munte să nu blocheze circulația
Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat că a demarat studiul de prefezabilitate pentru construcția unui pasaj subteran, de circa un kilometru, care va scoate circulația din centrul orașului. Edilul susține că acest proiect este extrem de necesar pentru ca, în zona Reșiței, să nu se întâmple ca pe Valea Prahovei, unde turiștii stau ore întregi pe șosea, ca să poată ajunge în stațiunile montane.
„Tunelul ăsta ar urma să fie un fel de centură a orașului, de peste 800 de metri. Am comandat deja un studiu de prefezabilitate și urmează studiu de fezabilitate, ca să vedem ce costuri o să avem. Practic, preia circulația de pe Caransebeș și Lugoj-Timișoara, cei care vin de pe autostradă, la kilometru 8 al Reșiței. Preluăm acolo circulația pe un semi-inel de centură, de cinci kilometri, care e deja proiectat și suntem cu el la Compania Națională de Investiții, și o duce în zona uzinelor, a haldei de zgură. De acolo vrem să facem o subtraversare de circa 800 de metri, pe sub stația de tratare a apei. Am ajunge în zona de la ieșirea spre Muntele Semenic”, spune Popa.
Edilul bănățean crede că aceasta e singura soluție pentru ca zona să nu se transforme într-o nouă Valea Prahovei, unde turiștii să stea blocați ore întregi pe șosea.
Costurile ar putea ajunge la 14 milioane de euro
“Estimarea noastră este că, după ce vom termina telegondola și vom finaliza domeniul turistic de sus din munte, Secu, Gărâna Trei Ape, Văliug, vom avea câteva mii de mașini pe zi, cu turiști, care ar trebui să penetreze tot orașul. Se va crea un trafic similar cu ce se întâmplă pe Valea Prahovei. Prin acest tunel încercăm să evităm intrarea acestor oameni în oraș, în special în perioadele de weekend”, a mai declarat primarul Reșiței.
Ioan Popa spune că, după discuțiile cu specialiștii, se așteaptă la costuri între 12-14 milioane de euro, pentru un asemenea proiect.