Turiștii surprinși de avalanșă în Munții Făgăraș au fost coborâți de pe munte
Cele două persoane care au fost surprinse de o avalanșă joi seara în zona vârfului Negoiu din Munții Făgăraș au coborâte de pe munte.
Anunțul a fost făcut vineri de către salvamontiști, care informează că operațiunea de salvare s-a desfășurat pe întreg parcursul nopții.
„În urmă cu puțin timp, salvatorii montani au ajuns la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați, coborârea efectuându-se continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu. Ulterior, salvamontiștii au continuat imediat coborârea către baza muntelui unde erau așteptați de ambulanțele pregătite sa preia turiștii accidentați.
Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical”, informează autoritățile.
Avalanșă în Munții Făgăraș
Doi turiști au fost surprinși de o avalanșă, joi seară, în zona vf. Negoiu, la o altitudine de aproape 2.300 de metri. Conform primelor date, unul dintre aceștia a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare, celălalt reușind să iasă din avalanșă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.
Date fiind condițiile de noapte și zona muntoasă periculoasă, realizarea unei misiuni de intervenție cu un elicopter SMURD, dotat cu troliu nu putea fi realizată în condiții de siguranță, aceasta putând pune în pericol întregul echipaj de la bord, astfel, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a luat legătura cu unul dintre cei doi turiști accidentați în urma avalanșei și i-a asigurat ca echipa de salvatori montani se îndreaptă către ei, fiind pregătiți pentru a le acorda primul ajutor și de a-i transporta într-o zonă de siguranță.