Prima pagină » Actualitate » Ucigaşul interlopului Emi Pian, CONDAMNAT la 13 ani închisoare. Ce pedepse au primit fraţii care au încercat să se răzbune pe el

Ucigaşul interlopului Emi Pian, CONDAMNAT la 13 ani închisoare. Ce pedepse au primit fraţii care au încercat să se răzbune pe el

Ucigaşul interlopului Emi Pian, CONDAMNAT la 13 ani închisoare. Ce pedepse au primit fraţii care au încercat să se răzbune pe el
Cutremur în cazul Emi Pian! A dispărut dovada principală care ar fi putut lămuri totul

Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghiat mortal cu un cuţit, în noaptea de 4 august 2020, de Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu.

El a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti la 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, el fiind cel care l-a ucis pe Emi Pian, în timpul unei partide de barbut.

În acelaşi dosar, Vasile şi Laurenţiu Duduianu (fraţii lui Emi Pian) au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni, respectiv 6 ani şi 8 luni închisoare pentru tentativă de omor, ei fiind acuzaţi că au încercat să-şi răzbune fratele şi să-l ucidă pe Richard Emanuel Gheorghe.

De asemenea, Ionuţ Gheorghe Drăghici (vărul lui Emi Pian) a primit o condamnare de 3 ani şi 3 luni pentru tentativă de omor.

Fraţii şi vărul lui Emi Pian trebuie să-i plătească lui Richard Emanuel Gheorghe daune morale de 150.000 lei, iar acesta din urmă are de achitat daune de peste 300.000 euro către familia lui Emi Pian. Decizia nu este definitivă, potrivit Digi 24.

Richard Emanuel Gheorghe, agresor şi victimă

Emi Pian a fost înjunghiat mortal cu un cuţit, în noaptea de 4 august 2020, într-un conflict izbucnit în timpul unei partide de barbut, care se desfăşura într-o locuinţă din cartierul Giuleşti.

Emi Pian şi Richard Emanuel Gheorghe se ocupau cu camăta, ei împrumutând jucătorii de barbut. Conflictul dintre ei ar fi început după ce au încălcat o regulă nescrisă în lumea cămătarilor, respectiv au împrumutat bani aceluiaşi jucător.

După incident, Emi Pian a fost transportat de urgenţă la spital, însă nu a mai putut fi salvat.

Trei membri ai clanului Duduianu (un văr şi cei doi fraţi ai lui Emi Pian condamnaţi în dosar) au încercat să-l omoare pe Richard Emanuel Gheorghe, lovindu-l cu o coadă de topor, un cuţit şi un baston telescopic.

Vă recomandăm și:

Citește și