Prima pagină » Actualitate » Ucigașul Ioanei Condea a fost eliberat! Bătută cu bestialitate, tânăra a murit după 5 ani în care a fost în comă

Ucigașul Ioanei Condea a fost eliberat! Bătută cu bestialitate, tânăra a murit după 5 ani în care a fost în comă

Ucigașul Ioanei Condea a fost eliberat! Bătută cu bestialitate, tânăra a murit după 5 ani în care a fost în comă

Robert Tănase este, de câteva luni, liber! Și-a ispășit mare parte din pedeapsa pentru omor, iar magistrații i-au mai acordat o șansă, după a patra încercare. Este vorba despre proxenetul care, în urmă cu mai bine de opt ani, o bătea cu bestialitate pe Ioana Condea, tânăra dusă chiar de el pentru a face prostituție în Germania. FDupă ce a fost bătută de proxenet, tânăra a ajuns la spital, în stare foarte gravă, apoi a intrat în comă.

După cinci ani, în care mama și apropiații ei au sperat că-și va reveni, Ioana s-a stins, iar călăul ei a fost condamnat! Numai că, potrivit informațiilor obținute de CANCAN, Robert Tănase, bărbatul care a ucis-o pe Ioana Condea, a fost eliberat condiționat din închisoarea de la Ploiești.

Fusese condamnat la 3.060 de zile de detenție pentru omor, din care a executat fracţia de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu. Astfel, magistrații i-au aprobat cererea, cea de a patra în acest sens.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii prevăzute de lege, instanţa a reținut că, pe perioada încarcerării, Tănase a fost recompensat, nu a mai fost sancţionat disciplinar, a participat la activităţi socio-educative şi a manifestat un comportament de conformare de la ultima analiză a comisiei de eliberare.

Mai mult, magistrații au decis că perioada în care a stat în spatele gratiilor este de ajuns pentru reeducarea lui, astfel că nu mai prezintă un pericol pentru societate. Mai mult, s-a îndreptat și poate fi reintegrat în societate.

Proxenetul Robert Tănase a fost condamnat pentru că a ucis-o pe Ioana Condea, iar anul acesta a fost eliberat condiționat / Sursa foto – CANCAN

Proxenetul a bătut-o cu bestialitate pentru că nu mai voia să se prostitueze

Ioana Condea a plecat în Germania în anul 2014, după ce a fost convinsă de una dintre prietenele ei, Florentina, care se prostitua în bordeluri. La scurt timp după ce s-a mutat acolo, a fost găsită în stare de inconștiență într-o astfel de încăpere. Era rănită la cap și avea arsuri.

Ioana Condea a murit pe un pat de spital din Koln (Germania), unde a stat internată timp de cinci ani, până să-și dea ultima suflare. Ea a fost bătută cu bestialitate, până a intrat în comă, de către Robert Tănase. Proxenetul a luat foc atunci când tânăra a refuzat să se mai prostitueze și să-i dea lui banii.

Toată lumea a fost șocată de vestea morții Ioanei Condea, asta pentru că starea ei medicală părea că se îmbunătățește vizibil de la o zi la alta.

Se îngrășase circa 30 de kilograme, era lucidă și coopera cu medicii, ba chiar începuse să fie plimbată cu scaunul cu rotile, după aproape cinci ani în care a stat imobilizată la pat.

Ioana Condea se pregătea să meargă din nou, i-au spus medicii nemți Grațielei Condea, numai că fiica ei a murit subit.

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și